Dirijorul Radu Postăvaru revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Moldova în concertul din 5 mai
Publicat de dvlad, 5 mai 2023, 18:00
Pe data de 5 mai 2023, Radu Postăvaru dirijează la Iași un program integral Ceaikovski, cu Uvertura-Fantezie „Romeo și Julieta”, Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră – solist Răzvan Suma și Simfonia a 6-a „Patetica”.
partea I a interviului acordat pentru Radio Iași
partea a doua a interviului
Coleg de generație cu membrii Cvartetului Ad libitum din Iași, Radu Postăvaru poate spune totuși că are 50 de ani de când dirijează. Poate vă amintiți, Radu s-a manifestat ca un veritabil talent precoce, el a dirijat prima oară Orchestra Filarmonicii din Iași când avea numai 5 ani, despre el s-au scris articole și s-au făcut reportaje, inclusiv o echipă de televiziune din Japonia a realizat un film care l-a făcut cunoscut în toată lumea. Copil fiind, Radu a dirijat orchestrele din Botoșani, Bacău, Constanța sau Brașov, fermecându-i pe dirijori de renume ca Mircea Basarab, Ilarion Ionescu Galați, Ovidiu Bălan și mai ales pe Ion Baciu, care a văzut ce aptitudini muzicale extraordinare și ce memorie avea puștiul de numai 5 ani. Sub îndrumarea sa, pe la 8 ani, Radu dirijase deja lucrări de Haydn, Mozart, Ceaikovski sau Achim Stoia. Într-un interviu de atunci, întrebat ce ar vrea să dirijeze, a ales Rapsodiile lui Enescu. Astăzi ar vrea să continue la Iași seria începută dinainte de 2020, cu poeme simfonice de Richard Strauss.
Radu Postăvaru este din 2002 dirijor al Filarmonicii din Ploiești, iar la Iași este invitat permanent la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Moldova de aproape un deceniu (2014). Printre concertele prestigioase pe care le-a realizat la Iași se numără „Dialogul maeștrilor”, alături de membri ai Cvartetelor Voces și Ad libitum sau momentele aniversare precum Ziua Unirii. Până astăzi, Radu a realizat peste 1500 de concerte în țară și peste hotare, peste 100 de înregistrări profesionale ca dirijor și pianist și mai mult de 200 de emisiuni de radio și televiziune la care a participat. Apare în peste 500 de articole şi cronici de specialitate în reviste şi ziare importante.
Radu a urmat studii de pian la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iaşi, sub îndrumarea prof. Doina Simovici şi Adriana Bera. Din 1987, a devenit student al Secţiei de Compoziţie a Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, iar din 1990 a frecventat clasa de compoziţie-muzicologie-dirijat din cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti. Ca pianist, Radu susține recitaluri și concertează alături de orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Iași, Botoșani, Ploieşti și Satu-Mare.
Printre profesorii săi se numără personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti, precum Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Horia Andreescu, Viorel Munteanu, Vasile Spătărelu, Dan Constantinescu, Nicolae Beloiu, Dan Buciu, Petre Crăciun, Vasile Iliuţ, Dan Dediu, Dinu Ciocan. Pasionat de arta dirijorală, Radu Postăvaru a urmat cursuri de măiestrie artistică în Germania, cu profesorul Olaf Koch de la Musikakademie din Berlin. În aceeaşi perioadă, a dirijat la Leipzig Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Halle. Absolvă Universitatea Națională de Muzică din București având studii de Dirijat și Compoziție Muzicală, realizează un Master în Stilistică Dirijorală, la clasa maestrului Horia Andreescu, având ca temă de disertație „Clasic și modern în simfonia nr. 9 op. 70 în Mi bemol Major de Dmitri Șostakovich”, şi este Doctor în Muzică, tema tezei de doctorat fiind „Concepte dirijorale în interpretarea poemelor simfonice din creația compozitorilor Franz Liszt și Richard Strauss”.
În perioada 1992 – 1995, a ocupat postul de regizor muzical al Studioului de Radiodifuziune, iar între anii 1995 – 2002 a fost cadru universitar al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, unde a predat disciplinele armonie şi citire de partituri şi a susţinut cursul de orchestră în cadrul Facultăţii de Interpretare muzicală; în perioada 1999 – 2001, a fost profesor la Conservatorul de Muzică “Salmon” din Casablanca (Maroc), unde a susţinut recitaluri şi concerte împreună cu alţi profesori şi studenţi.
Radu este dirijor al orchestrei Filarmonicii din Ploiești din 2002, fiind și directorul instituției, în 2014-2015. Filarmonica din Ploiești a primit numele lui Paul Constantinescu, ilustrul compozitor care a contribuit enorm la zestrea culturală a orașului, la data de 27 aprilie 1993. Anul acesta, se împlinesc 70 de ani de la înființarea ei.
Ca manager al Filarmonicii din Ploiești, Radu a inițiat Săptămâna internațională a Muzicii Noi împreună cu compozitorul Dan Buciu, rectorul UNMB. Între anii 2015-2020 este profesor asociat la specializarea dirijat-orchestră în cadrul Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București.
Radu Postăvaru a dirijat toate orchestrele simfonice importante ale ţării, iar în străinătate a condus ansambluri simfonice din Germania, Italia, Franţa, Spania şi Cehia.
Dintre soliștii cu care a colaborat se numără solişti români şi străini de renume, ca violoniștii Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ștefan Tarara, Liviu Prunaru și Valentina Sviatoslavskaya, la Iași cu membrii Cvartetului Voces – Bujor Prelipcean și Șerban Mereuță, violistul Daniel Vagner, violonceliștii Marin Cazacu, Dan Prelipcean, Filip Papa, pianiștii Daniel Goiţi, Horia Mihail, Csíky Boldizsar, Josu de Solaun, clarinetistul ieșean Mihai Ailenei şi mulţi alţii.
De asemenea, a realizat înregistrări în studiourile muzicale şi în sălile de concert, filme artistice şi documentare pentru televiziunile din Japonia, Franţa, Rusia, Italia, Germania, Spania, Cehia, Maroc şi România.