(AUDIO) Investițiile în infrastructura medicală reprezintă singura soluție de atragere a medicilor în mediul rural
Publicat de Andreea Drilea, 24 mai 2023, 12:37
Investițiile în infrastructura medicală reprezintă singura soluție de atragere a medicilor în mediul rural.
În județul Vaslui, unul dintre proiectele aflate în derulare se implementează în comuna Fălciu, unde se contruiește un dispensar modern.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au facut o evaluare, după cum a precizat primarul, Neculai Moraru: ”Să vedem, ce utilitate cât de cât avem în centru de permanență, un centru comunitar de asistență medicală, plus cabinetele medicale care sunt, și în intenție, îmi dădea dumneaei o idee de a aduce medici de specialitate, pe zile, de la Huși, să asigure asistență și să facă consultații în comuna Fălciu.”
În județul Vaslui sunt 370 de mii de persoane înscrise la medicii de familie, cei mai mulți din grupa de vârstă 4-59 ani, a declarat directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Mihaela Chitariu: ”Primul contact al pacientului cu sistemul de sănătate este asigurat de medicul de familie care are obligația de a-i acorda acestuia primele îngrijiri și de a-l îndruma la specialități de care are nevoie. Fiecare pacient este tratat în mod egal, fără să fie discriminat, medicul de familie fiind cel care se ocupă de toate problemele de sănătate ale acestuia. De altfel, medicul de familie este responsabil și de promovarea sănătății și a stării de bine a pacienților prin intervenția adecvată și eficient.”
Șase localități din județul Vaslui, cu o populație fiecare de peste 3.500 locuitori se confruntă cu lipsa medicilor de familie iar asistența medicală a fost asigurată de un singur medic timp de 2 ani. Mai grav este faptul ca sunt și localități care nu au avut niciun medic de familie timp de 2 ani consecutiv.
(Radio Iaşi/Vasile Geles/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)