(AUDIO) Ziua internațională a copiilor dispăruți, marcată prin inițierea unui proiect de prevenție în acest sens
Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2023, 19:27
Ziua internaţională a copiilor dispăruţi a fost marcată, astăzi, de Poliția Română, prin inițierea unui proiect de prevenire a disparițiilor și a plecărilor voluntare, care se va desfășura până la 30 iunie.
Programul urmărește conștientizarea minorilor asupra riscurilor la care se expun atunci când pleacă de acasă și informarea părinților despre necesitatea menținerii unei relații strânse cu copii lor.
În județul Bacău, au mai fost organizate astfel de activități, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.
Cătălina Păduraru: De la începutul acestui an, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au fost înregistrate 91 de sesizări privind dispariții de copii, în aceste cauze fiind dispusă căutarea la nivel național. Dintre aceste sesizări, 21 se refereau la copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și 70 de minori mai mari de 14 ani. Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48h de la primirea sesizării. Astfel, de la începutul acestui an, la nivelul județului Bacău, au fost soluționate 87 de sesizări. Totodată, prin Compartimentul de Analize și Prevenire a Criminalității Bacău, au fost desfășurate, de la începutul anului, cinci activități cu tema prevenirii disparițiilor de minori și 25 de activități privind prevenirea victimizării minorilor, în care s-a discutat și despre tema disparițiilor, cu peste 1.200 de elevi.
(Radio Iași/Gabriel Pop/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)