Botoşani: 33 de tineri poeţi candidează pentru Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’
Publicat de Andreea Drilea, 27 mai 2023, 06:30
Volumele de debut a 33 de tineri poeţi au intrat în competiţia pentru Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ – Opus Primum, care se acordă anual la Botoşani de către Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii Mihai Eminescu.
Câştigătorul urmează să fie anunţat cu prilejul Zilelor Mihai Eminescu organizate, la jumătatea lunii iunie, la Ipoteşti. Juriul de desemnare a laureatului este format din Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Alex Goldiş, Mihai Iovănel, Andreea Pop, Adriana Stan şi Andrei Terian-Dan.
‘La ediţia din anul 2023 au intrat în concurs 33 de volume, trimise pe adresa Memorialului de autori sau edituri ori propuse de membrii juriului’, se arată într-un comunicat al Memorialului Ipoteşti.
Candidaţii la Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ – Opus Primum sunt Alexandru Adam (volumul ‘Stilizări’), Cristina Alexandrescu (‘Cât mai departe de tot ce cunosc’), Alin-Armando Artion (‘Melange’), Mihnea Bâlici (‘Cazzo’), Aurelius Belei (‘Inimă de lumină’), Vlad Beu (‘Mamifere subatomice’), Raluca Boantă (‘La marginea bună a corpului’), Daniela Botnaru (‘Certificat de naştere), Isabela Brănescu (‘Angoase’), Gabriel Cărtărescu (‘Mâine o să fiu fericit’), Mădălina Căuneac (‘Crisalida’), Maria Ceauş (‘Te iubesc clasic, cu diacritice!’), Cildus (‘Psihoze’), Diana Cornea (‘Setări avansate de lumină’), Ioan Coroamă (‘Colectiva’), Radu Demetriades (‘Gioco di mano’), Maria Dobrescu (‘Amphora cu ofrande’), Ada Eliane (‘Red Pilled Utopia’), Nicoleta Giurgi (‘Să taci atunci când scriu’), Cristian Iordache (‘Orizontala de poezie’), Maria Ivanov (‘Totul va fi bine’), Theodora Cristina Jirlăianu (‘Primaeva’), Ionuţ Lenghel (‘Odă shaormei’), Claudiu-Liviu Onişoara (‘Mâna ta ca o pasăre’), Bogdan-Alexandru Petcu (‘Transcender’), Andrei Petrea (‘Sindromul COTARD’), Marius Petrescu (‘Post scriptum’), Milena Prună (‘Menajera lui Dumnezeu’), Diana Rusu (‘Camera albastră’), Iulia Stoichiş (‘Bojack is Payne’), Liviu Toma (‘Gânduri necunoscute’), Nora Ugron (‘Orlando postuman’) şi Anda Vahnovan (‘Sârme’).
Premiul Eminescu pentru debut, care a fost iniţiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998, se află la cea de-a 25-a ediţie. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă