Recital „Camera Copiilor”, susținut de Maria Tovba
Publicat de Andreea Drilea, 30 mai 2023, 15:48 / actualizat: 31 mai 2023, 6:32
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, invită publicul la Recitalul „Camera Copiilor”, susținut de Maria Tovba, sâmbătă, 3 iunie 2023, de la ora 17.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii.
Organizat în preajma Zilei Internaționale a Copilului, evenimentul muzical reunește cele șapte romanțe din ciclul „Camera Copiilor” de Modest Petrovici Musorgski, compus între anii 1868 și 1872. Este prima creație a compozitorului care reușește să depășească frontiere, făcând o incursiune în cultura europeană, prin intermediul copilăriei. Musorgski prezintă lumii o superbă călătorie în minunata lume a copiilor, ce readuce în suflet bucuria și parfumul amintirilor.
Originară din Republica Moldova, Maria Tovba este absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Din 2021, este studentă la Master, în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași – Facultatea de Interpretare Muzicală, sectia Canto, la clasa Lect. Univ. Dr. Lăcrămioara – Maria Hrubaru Roată. Este, de asemenea, colaborator al Operei Naționale Române Iași.
COMUNICAT DE PRESĂ