Semnale editoriale junimiste, Librex 2023 – în emisiunea Dialog intercultural din 2 IUNIE 2023, de pe undele Radio Iași, h. 20 și 30 de minute, cu Dumitru Șerban
Publicat de Andreea Drilea, 1 iunie 2023, 15:26
În emisiunea de astăzi, relatăm de la Târgul de carte LIBREX 2023, manifestare desfășurată, la Iași, în incinta Palas Mall, în perioada 10 – 14 mai. Concret, în ziua de vineri, 12 mai, începând cu ora 10, am participat la evenimentul: Semnale editoriale junimiste.
Așadar, au fost lansate cărțile – n ceruri odată, colecția „Exit”, de Radmila Popovici; Împotriva lui Dumitru Crudu, colecția „Cantos”, de Dumitru Crudu; A mai trecut o zi, a mai trecut un secol, colecția „Ficțiune și infanterie”, de Nicolae Rusu; Conul de umbră, colecția „Ficțiune și infanterie”, de Vlad Zbârciog, respectiv Amurguri clasice, dimineţi postmoderne. Eseuri şi profiluri literare, colecția „Efigii”, de Arcadie Suceveanu. Amfitrion a dost doamna profesor, specialist în filologie, Simona Modreanu, director al Editurii Junimea din Iași.
Imediat după lansarea cărților pe care le-am amintit, despre acestea, dar și obiectivele Editurii Junimea în ceea ce privește editarea volumelor, cât și relaționarea cu scriitorii români din Moldova de dincolo de Prut, l-am invitat la un scurt dialog pe domnul profesor de limba și literatura română Ioan Răducea, specialist în filologie.
Dragi prieteni, vă reamintim că relatăm de la Târgul de carte LIBREX 2023, manifestare desfășurată, la Iași, în incinta Palas Mall, în perioada 10 – 14 mai. Așadar, în ziua de vineri, 12 mai, începând cu ora 10, am participat la evenimentul: Semnale editoriale junimiste. După cum am precizat, una dintre cărțile lansate a fost – Amurguri clasice, dimineţi postmoderne. Eseuri şi profiluri literare, de Arcadie Suceveanu, autor polivalent, poet, eseist și traducător. Arcadie Suceveanu prezintă în acest volum o galerie de portrete și profiluri literare. Adevărat „maestru-portretist”, după cum îl vede criticul literar Eugen Lungu, eseistul aduce în fața cititorului nume de autori cu structuri temperamentale distincte și cu „religii” estetice cât se poate de diferite, analizând și comentând cu aplicație cărți de poezie, proză și eseistică.
Nu ne rămâne decât să începem dialogul cu scriitorul Arcadie Suceveanu, cel care ne vorbește despre comunicarea dintre scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului, cu accent pe subiectele surprinse în volumul domniei sale, amintind și de „tema înstrăinării”, subiect pe care-l găsim ilustrat în operele a mai multor scriitori din Moldova, precum și în scrierile lui Vlad Zbârciog.
În emisiunea de astăzi, după cum bine știți… relatăm de la Târgul de carte LIBREX 2023, manifestare desfășurată, la Iași, în incinta Palas Mall, în perioada 10 – 14 mai. Concret, în ziua de vineri, 12 mai, începând cu ora 10, am participat la evenimentul: Semnale editoriale junimiste.
Așadar, au fost lanasate cărțile – n ceruri odată, colecția „Exit”, de Radmila Popovici; Împotriva lui Dumitru Crudu, colecția „Cantos”, de Dumitru Crudu; A mai trecut o zi, a mai trecut un secol, colecția „Ficțiune și infanterie”, de Nicolae Rusu; Conul de umbră, colecția „Ficțiune și infanterie”, de Vlad Zbârciog, respectiv Amurguri clasice, dimineţi postmoderne. Eseuri şi profiluri literare, colecția „Efigii”, de Arcadie Suceveanu. Amfitrion a dost doamna profesor, specialist în filologie, Simona Modreanu, director al Editurii Junimea din Iași.
În cele ce urmează, invităm la dialog pe scriitorii Vlad Zbârciog și Nicolae Rusu.
Până a-i ascultăm, pe scurt, le zugrăvim un portret.
Vlad Zbârciog s-a născut la 20 decembrie 1943, în satul Horodişte, judeţul Bălţi, România. A absolvit Şcoala medie din satul Zăicani, raionul Râşcani (1960), Colegiul de medicină din Tiraspol (1963), Universitatea de Stat din Chişinău (1973). A colaborat la revistele „Cultura şi Literatura”, respectiv „Arta”. A fost director adjunct al Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. Secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2006-2016).
Nicolae Rusu s-a născut la 26 februarie 1948 în satul Risipeni, raionul Sculeni, astăzi raionul Fălești, în familia Emiliei (născută Tudorache) și a lui Petru Rusu, țărani-agricultori. Este prozator și eseist român originar din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1980) și al Uniunii Scriitorilor din România (1986), director al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Împreună cu Vlad Zbârciog și Nicolae Rusu, în cele ce urmează… vorbim despre exilul trăit de scriitorii din Republica Moldova în perioada sovietică.
Invitații noștri își exprimă și opinia în ceea ce privește buna organizare a Librex 2023.
Aflăm amănunte și despre subiectele surprinse de cei doi scriitori în cărțile: A mai trecut o zi, a mai trecut un secol, Nicolae Rusu, respectiv Conul de umbră, Vlad Zbârciog, amintindu-ne și alte lucrări care au văzut lumina tiparului la editura ieșeană. De asemenea, invitații noștri ne amintesc și faptul că, în următoarea perioadă, ne surprind cu alte apariții editoriale, spunându-ne că au scris și scriu … despre sufletul omului, despre durerea lui, despre credință, despre istoria unui neam greu încercat de-a lungul secolelor… aflat în calea imperiilor.
Apoi, invitații noștri, pentru fiecare dintre noi, au o invitație la a citi din aceste interesante apariții editoriale pe care, astăzi, în emisiunea noastră, secvențial, am reușit să le prezentăm.
Într-o viitoare ediție a emisiunii Dialog intercultural, vorbim despre cărțile apărute în Colecția Hamletarium, Editura Junimea, volume lansate, la Iași, la târgul de carte Librex 2023.
Raportat la subiectele pe care le-am prezentat astăzi, conchidem prin cuvintele lui Ioan Răducea, specialist în filologie, despre cartea Conul de umbră, de Vlad Zbârciog: Ceea ce depăşeşte formula romanului contestatar, chiar şi în ilustrele variante fixate de Soljeniţân, de Preda ori, încă din interbelic, de Mihail Bulgakov, este uluitoarea îndrăzneală de a înţelege lucrurile creştineşte, după sănătoasa judecată din străbuni. Vom regăsi în text pasaje, de toată lauda, care par a ignora cu totul deceniile de strădanii ateiste şi de internaţionalism proletar, antiromânesc prin definiţie: „părinţii din părinţii noştri au avut o credinţă şi aceasta le ajuta, când le era greu”; „omul astăzi n-are nici un Dumnezeu în suflet”. De altfel, paragraful respectiv, cu pledoaria lui pentru credinţă, virează surprinzător către metatext, toată viaţa spirituală a întregului neam, şi eroii înşişi recunoscându-se drept „poveste”, de unde şi titlul unui roman ulterior… Roman social, al denunţării ruinătoarei (de ţară şi de suflete) ocupaţii sovietice, roman psihologic, al dramei cuplului în mediul artificial al oraşului dar mai ales roman etic, al regăsirii axei morale în vremuri pervertite ideologic, Conul de umbră rămâne una dintre lecturile necesare, în tulburii zori ai celui de al treilea mileniu.
Stimați prieteni, în speranța că v-am stârnit interesul, și sigur am făcut-o, cu temele prezentate, vă invit ca vineri, 2 IUNIE 2023, între 20:30 – 21, să fiți alături de Radio Iași, pentru a urmări emisiunea: Dialog intercultural.
Ne auzim, online, AICI – https://www.radioiasi.ro/asculta-live/
Text și audio: Dumitru ȘERBAN