Ascultă Radio România Iași Live

Membrii Sanitas se vor afla în grevă japoneză începând cu data de 7 iunie

Membrii Sanitas se vor afla în grevă japoneză începând cu data de 7 iunie

Publicat de gabrielarotaru, 6 iunie 2023, 17:33

Membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sanitas vor declanşa, începând de miercuri, 7 iunie, acţiuni de grevă japoneză, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială, fără ca activităţile să fie întrerupte.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, greviştii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele ‘SANITAS’.

Greva japoneză se va desfăşura pe întreaga perioadă a negocierilor cu factorii de decizie, până la soluţionarea revendicărilor sindicaliştilor. Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

Revendicările sindicaliştilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

De asemenea, se solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, ‘acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem’.

În plus, conform organizaţiei sindicale, se doreşte finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru acest domeniu, garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

În ceea ce priveşte sectorul de negociere colectivă Asistenţă Socială, reprezentanţii Sanitas cer: deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din acest sistem; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual; începerea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării unitare a bugetarilor, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună; finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din asistenţă socială; stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă; garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă Socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România. (agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical
Naţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:19

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul ordonanţei ‘trenuleţ’ care prevede...

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical
Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat proiectul ordonanţei de urgenţă în baza căreia se va realiza bugetul de stat
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 18:16

Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat proiectul ordonanţei de urgenţă în baza căreia se va realiza bugetul de stat

UPDATE – Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat, la întâlnirea de astăzi de la Palatul Victoria, proiectul ordonanţei de...

Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat proiectul ordonanţei de urgenţă în baza căreia se va realiza bugetul de stat
Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 15:51

Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc

Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc, în zona serpentinelor din apropierea...

Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 14:03

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9765 lei, în...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 14:01

Coaliţia PSD-PNL-UDMR se reuneşte în prima şedinţă după semnarea acordului de funcţionare

Coaliţia PSD-PNL-UDMR se reuneşte astăzi în prima şedinţă după semnarea acordului de funcţionare, pentru a discuta despre ordonanţa de...

Coaliţia PSD-PNL-UDMR se reuneşte în prima şedinţă după semnarea acordului de funcţionare
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:34

Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene

Potrivit unui proiect legislativ al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fermierii care vând produse din...

Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:07

Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei

În primele 11 luni ale anului, poliţiştii români au confiscat aproape 30 de milioane de ţigarete şi peste 12.300 kg de tutun, în urma a sute...

Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 08:29

Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic

Se anunţă o zi dificilă în trafic, în condiţiile în care meteorologii au prognozat ninsori în mai multe zone din ţară, inclusiv în...

Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic