Egipt. De-a lungul Nilului… Text și film: Nicolae Tomescu
Publicat de nicolaetomescu, 23 iulie 2016, 11:28
„Adevărații călători sunt cei care pleacă pentru a pleca”, afirmase Baudelaire. Împins de mirajul călătoriilor, nu pot să-l uit pe Octavian Paler: „Să privești același punct fix, observând cum se schimbă, mi se pare o experiență mai spectaculoasă decât goana în jurul lumii.” Și Emerson considera că „sufletul nu este călător; omul înţelept stă acasă. Călătoria e paradisul… celorlalţi”; Howthorne credea că „şoselele spiritualizează călătoria”; Jerome Klapka privea „în viitor, către o vreme când se va pune definitiv capăt călătoriei, datorită Civilizaţiei; vom fi cusuţi într-un sac şi catapultaţi direct la faţa locului„; pentru Chesterton, „ţelul suprem al călătoriei este de a putea să păşeşti în propria ta ţară ca pe un meleag străin„; pentru Albert Camus, „călătoria ne readuce în noi înşine”; din perspectiva lui Jules Renard „trebuie să călătorim, pentru a ne lărgi orizontul”…
Convenabil… Am pornit, la sfârșitul anului 2006, în căutarea Egiptului și mi-am ales drept prieten duhul legendei; de fapt, după cum veți desprinde, s-au adunat în mine sentimente, indiscreția, legenda, rațiunea…
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=-hDHP6RNOYI[/youtube]
*
Cât de rațional poți fi atunci când vechii egipteni îți apar ca purtători ai unei civilizații superioare venite dintr-o altă lume? Popoarele pământului trăiau în epoca pietrei, egiptenii s-au născut adulți.
Imediat ce am pășit în capitala Cairo, s-a insinuat însă ideea că prezentul nu poate fi salvat de trecut; desigur, împrumuturile moderne ajută turiștii; lumea aparențelor învăluie, de multe ori, permanența.
Experiența Egiptului antic este unică; te gândești la dezvoltarea vertiginoasă, la operele artistice și științifice atât de avansate pentru epocă. Spre exemplu, rămâne un mister realizarea Piramidei lui Keops, într-o vreme în care nu se se inventase roata și nu era cunoscut/extras fierul.
*
Gizeh, la câțiva kilometri de Cairo, semnifică numele actual al marii necropole Letopolis; se întinde pe mai mult de 2.000 de kilometri pătrați; principalele monumente sunt cele trei piramide și Sfinxul. Dacă piramidele lui Keops, Khephren și Mykerinos desemnează singurul ansamblu rămas în viață dintre cele șapte minuni ale lumii, Sfinxul este reprezentarea colosală a unui leu cu înfățișare umană (în și prin care l-am recunoaște pe faraonul Khephren)…
Încerc o stare de perplexitate gândindu-mă la tehnica și la organizarea capabile să îmblânzească miile de kilometri ale malurilor Nilului, să transforme pământul mlăștinos și deșertul într-un nou paradis terestru.
Fluviul străbate 6.700 de km, de la izvoare si până la vărsarea lui în Marea Mediterană. Înainte de a-și înlesni întâlnirea, formează un lichid înfierbântat de viață care se scurge în cochilia de la marginea mării. Revărsările periodice ale Nilului, atât pe cursul superior, dar îndeosebi pe cursul inferior, în deltă, au creat condiții optime. Primele secole ale mileniului IV î.Cr. găsesc societatea aptă să se organizeze pentru a-și putea coordona eforturile în vederea regularizării apelor și îndiguirii lor, pentru crearea și întreținerea unui sistem de irigații pe întreaga vale a Nilului. Treptat, se conturează o administrație publică; aceasta tinde către forma statală, generatoare de noi meserii și ocupații. Agricultura practicată de-a lungul văii Nilului a determinat apariția satelor. Meșteșugurile legate de agricultură, de locuințe, îmbrăcăminte, arme ș.a. au dus la apariția unor concentrãri de tip urban.
*
Istoria Egiptului antic este cuprinsă în clepsidra a trei milenii:
- O primă dinastie atrage clipa de istorie în jurul anului 3.000 î.Cr.; ea își stabilește capitala la Abydos (This), atunci când regele Narmer cucereste întreaga vale a Nilului. Unificator al celor două coroane – albă, de Sud, și roșie, de Nord – impune Abydos drept capitală sacră a zeului Osiris; totodată, se întemeiază Memfis – în Egiptul de Jos, de către regele Ahâ.
- După 2.850 î.Cr., a doua dinastie, cu capitala la Memfis, extinde puterea absolută a faraonului. Treptat se impune cultul zeului Horus, cu înfãțișare de șoim.
- A treia dinastie, cu capitala la Memfis, folosește condițiile anului 2.770 î.Cr. și sacralizează puterea absolutã a faraonului. Djeser transformă cultul Soarelui într-un cult al regelui; dispune construirea piramidei în trepte de la Saqqarah. Urmasii săi la tron construiesc alte piramide pornind de la modelul celei a lui Djeser.
- Începând cu 2.620 î.Cr., a patra dinastie, cu capitala la Memfis, este ilustratã de faraonii Snefru, Kheops, Kefren si Mykerinos (Menkaura).
- Cei cinci faraoni ai celei de- a cincea dinastii gestionează o criză a puterii centrale, dar fiecare dintre ei construieste câte o piramidã. Odată cu anul 2.500 î.Cr., cultul Soarelui devine dominant; i se închinã mai multe temple la Abu Sir. Ultimul dintre faraonii acestei dinastii, Ounas, decorează propriul edificiu cu “Textele piramidelor” și “Înțelepciunea lui Ptahhotep”.
- După 2.350 î.Cr., faraonii dinastiei a șasea, Téti, Pepi I și Pepi al II-lea luptă pentru reimpunerea puterii centrale. În vremea domniei lui Pepi I, primul ministru al acestuia, Ouni, restabileste dominatia egipteanã asupra Sinaiului și asupra Palestinei. Pepi al II-lea a avut cea mai lungă domnie (94 de ani).
Printr-o sistematizare la sânge, mai putem invoca:
- Prima Perioadă Intermediară a Egiptului (Dinastiile VII-XI)
- Regatul Mijlociu (Dinastiile XII-XIV)
- A doua perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XV-XVII)
- Regatul Nou al Egiptului (1550-1070 î.Cr., Dinastiile XVIII-XX) sau Imperiul, cea mai înfloritoare epocă, cu cei mai faimoși conducători – Hatchepsut, Amenhotep al III-lea, care a înălțat nenumarate temple și palate, Akhenaton, faraonul reformator și dinastia ramesizilor, Ramses al II-lea, care a extins cel mai mult, printr-o politică militară activă, frontierele statului și a rămas celebru pentru bătălia de la Kadesh cu hitiții, pentru controlul asupra Siriei; arta și spiritualitatea ating apogeul, Egiptul dobândește cea mai mare întindere, prin cuceriri; locul complexelor funerare regale este mutat în sud, pe partea opusă Thebei, într-o zonă de dealuri stâncoase, pe malul vestic al Nilului, în Valea Regilor. Deșertăciunea rituală numită istorie îl reține pe Tutankhamon, conducător lipsit de importanță, dar care, datorită descoperirii (în 1922) a mormântului său din Valea Regilor, aproape intact, rămâne faimos pentru tezaurul funerar inestimabil.
- A treia perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XXI-XXV) (cunoscută și ca perioada Libiană)
și
- Peroada târzie a Egiptului (Dinastiile XXVI-XXXI)
încheie un balans care a simțit tandrețea cuprinderii spațiului și timpului, incapabil să cunoască resemnarea chiar în fața propriului sfârșit lumesc…
*
Spre deosebire de faraoni, mi-am pecetluit gânduri oarecum obișnuite în preajma anului 2007.
Dar Croaziera pe Nil, un fel de adânc al încercărilor, a tulburat răbdarea zilelor de vacanță. Egiptul magic presupunea călătoria cu vaporul, feluca, trenul, autocarul. Așa am ajuns la Aswan, vechiul oraș Swenet (aproape 900 km de Cairo, pe malul drept al Nilului).
Precum o simfonie neterminată, am găsit un obelisc – întinzându-și trupul să guste, cu buzele uscate, plăcerea iluzorie de a fi întreg. Apoi, ca împreunare de culori, am ajuns la ecluza închisă. Situat în apropierea primei cataracte a fluviului Nil, Aswan este cel mai mare baraj din Egipt. Pentru noi, orașul a fost și întrebuințarea dinainte stabilită; ne-am îndreptat /fie spre Abu Simbel/, /fie spre Kom Ombo, Karnak, Luxor/, sau către Edfu, Deir-el-Bahari, Valea Regilor…
Aminteam de Ramses al II-lea… Faraonul a construit monumente mărețe, precum multe dintre templele de la Abu Simbel (statuile având dimensiuni uriașe). În inima teritoriului Nubian, aproape de frontiera cu Sudanul, s-a lansat o adevărată provocare; săpată direct în munte, fațada, de 31 de metri, înfățișează 4 (patru) statui colosale ale lui Ramses al II-lea.
Prezența pustiului, la sud și la vest, a avut câteva aspecte pozitive în istoria Egiptului antic. Împreună cu Marea Mediterană, la nord, deșerturile au alcătuit un baraj de protecție în calea dușmanilor, favorizând dezvoltarea economicã, politică, artistică.
Deasupra colinei care străjuiește Nilul, templul Kom Ombo a fost dedicat celor două divinități: Sobek, cu cap de crocodil, și Haroeris*Horus cel Mare, cu cap de uliu/șoim. În virtutea particularității sale, putem vorbi despre un templu care reunește două diviziuni.
Partea dreaptă, consacrată lui Sobek, zeul fertilității, zeu primordial căruia i se atribuie crearea lumii, inclusiv rolul de exterminator al dușmanilor lui Osiris și, pentru unii – precum Horus, puternicul dușman al răului, spuneam că partea dreaptă a templului Kom Ombo a fost reconstruită integral în vremea dinastiei Ptolemeu. Templul, fondat de Amenophis I și Tutmosis al III-lea, cu mii de ani în urmă, este încadrat de ziduri înalte; se pătrunde printr-o poartă construită la ordinul faraonului Ptolemeu al XIII-lea; zidurile încadrează marele templu, alte temple de dimensiuni reduse și capele; printre acestea se numără cea dedicată zeiței Hathor, foarte bine conservată și decorată cu scene reprezentând ofrande aduse, în cinstea zeității, de către împăratul roman Domițian, capela lui Sobek – în care una dintre scene îl arată posterității pe împăratul roman Caracalla.
Cât de mult ne iubim destinul, fără a ști să-l prețuim… Excesul plăcerii de a ne considera sâmburele existenței a inspirat faraonii; cufundați în somnul incandescent al unor nopți, își încercau memoria sleită să trăiască dansul bucuriei sau lipsei durerii, al speranței care incendiază, al zilelor care ne măsoară vârsta, al plăcerii de a descoperi nuanțele trecerii prin lume; menire și viață, cu siguranță, și moarte, în jurul unui mănunchi de stele căzătoare, chiar neputința de a înțelege altceva decât egoismul cuprins în sâmburele existenței…
*
Spiritul fragil, nimicul profund al ființei umane, au fost capabile să proiecteze ansambluri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor, în general, are un caracter aparte, întrucât cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă.
Templul egiptean, spre exemplu, alcătuit din patru părți, completat, deseori, de o alee străjuită de sfincși, care ducea la edificii (în fața lor se ridicau obeliscuri) avea o primă parte – pilonul, urmată de curtea înconjurată de porticuri cu coloane. Simbolul Karnak-ului este maiestuoasa alee a sfincșilor cu cap de berbec, ce conduc spre primul pilon al templului; zeul Amon îi oferă protecție faraonului, reprezentat între labele anterioare ale animalului. Din porunca lui Ramses al II-lea a fost construit și Marele Coridor din templul lui Amon de la Karnak.
La Luxor, singura mărturie a trecutului este templul pe care egiptenii înșiși l-au supranumit „haremul lui Amon din Sud”. L-am văzut noaptea din aripile frânte ale autocarului, precum o cale înfiorată care îmbrățișează, în câteva secunde, ceea ce aștrii ascund în istoriile lor zbuciumate. Sărutul întrebărilor a născut și promisiunea că voi reveni asupra acestor clipe nealese de ghid; până atunci, înlănțui imagini și străbat alte căi…
Edfu rămâne templul cel mai bine conservat. Marea poartă de intrare comunică și faptul că zidurile nu trebuie apărate, ci presupun adorarea zeilor. Între aceștia, se disting figurile lui Horus și ale zeiței Hathor, care primesc prizonieri dăruiți de Ptolemei. Horus străjuiește intrarea în temple, fiind realizat din granit negru, la fel ca și pilonii de intrare; urmează coloane cu capiteluri în stiluri diferite, dispuse pe trei rânduri. Se distinge o mare sală hipostilă, înconjurată de șase coloane, urmată de o alta, mai mică, având patru coloane, care adăpostea ofrandele către zei. Coridorul Misterelor, din jurul sanctuarului, avea atribute specifice; pe pereții exteriori sunt reprezentate ceremoniile din timpul construcției, scene mitologice despre nașterea zeului, despre victoria lui Horus asupra tatălui său…
Inserat ruinelor templului reginei Hatșepsut, numele actual de Deir-el-Bahari s-ar traduce prin Mănăstirea din Nord. Întreaga vale a nobililor a fost dedicată zeiței Hathor și, inițial, trebuia să servească drept necropolă celei de-a noua dinastii egiptene, dar a fost abandonată.
Între coloanele monumentale se află un mic templu dedicat lui Hathor, distingându-se volutele care reprezintă discul solar și par să anticipeze capitelurile ionice de mai târziu. Templul lui Hatepșut, regina care a conferit splendoare întregului, desemnează una dintre marile realizări ale arhitectului Senenmut, demn urmaș al lui Imhotep.
Coloșii lui Memnon stau de pază la marea poartă de acces către templul funerar al lui Amenophis al III-lea. Sunt statui monolitice din gresie, de 18 m înălțime și cântărind aproape 1.300 de tone. Strabon, geograful grec, afirma că un puternic cutremur de pământ din anul 27 î.Cr. a distrus cea mai mare parte a templului, respectiv coloșii. Din acea clipă, la ridicarea Soarelui statuile ar fi început să vorbească; astfel, s-ar fi creat oracolul lui Memnon.
După scurgerea atâtor veacuri, se găsesc într-o stare avansată de degradare. Dacă nepăsarea este starea iar minciuna (în toate formele ei) este înțelesul și crezul, fericirea de a avea istorie se preface în coșmar, în legământul celor împinși să înalțe mori de vânt. Poate fi gigantul fragil pornit în căutarea unui mit, aparența, arma omului întoarsă spre sine însuși, metafora părăsindu-și copiii înțelepciunii sale.
*
Din perspectiva trecutului, Valea Regilor apare ca o trecătoare terifiantă pentru viața terestră, pierdută printre rocile arse de Soare. Totuși, după ce ai depășit imaginea deșertului, te întâmpină o lume plină de demnitate, de mare echilibru, care îndeamnă la respect și meditație. Mormintele din Valea Regilor reprezintă mărturii prețioase, deși obiecte de mare valoare, care au însoțit faraonii în lumea de dincolo, au căzut pradă jefuitorilor. Ansamblul funerar al dinastiilor domnitoare de la Teba se distinge prin organizare, prin lupta dintre deșert și terenul fertil, nu este mai puțin grandios decât piramidele…
*
Lumină cu lumină se frământă și înghite hotarele… Clepsidra se îngustează, apoi se sparge într-un avânt…
După plecarea din Egipt, rămâne misterul venit din adâncurile Nilului. Sunt încă un școlar care, după atâta timp, așteaptă istoria să spună adevărul… Sau poate că poezia unui demon numit călătorie este și nostalgie pentru copilăria pierdută, tristețe pentru însingurarea de mai târziu…
Oricum, după plecarea din Egipt rămân cu voluptatea curiozității de a încerca și alte destinații turistice…
***
Egipt
Sărbători laice:
1 ianuarie – Anul Nou
8 martie – Ziua Naţională
25 aprilie – Ziua Eliberării Peninsulei Sinai
1 mai – Ziua Muncii
18 iunie – Ziua Independenţei; părăsirea Egiptului de către britanici şi eliberarea Canalului Suez.
23 iulie – Ziua Revoluţiei; aniversarea revoluţiei din anul 1952
6 octombrie – Ziua Forţelor Armate
24 octombrie – Ziua oraşului Suez
23 decembrie – Ziua Victoriei; intrarea în Port Said