Salariile de bază ale personalului din sănătate, asistenţă socială, apărare şi ordine publică se majorează de la 1 iunie
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2023, 16:14
Salariile de bază ale unor categorii de personal din sănătate şi asistenţă socială, dar şi din apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt majorate de la 1 iunie până la nivelul stabilit de Legea salarizării pentru anul 2022.
În ceea ce priveşte angajaţii din sănătate, este vorba, de exemplu, de infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri, categoriile cu cele mai mici salarii din sistem, după cum reclamau reprezentanţii sindicali. A fost de altfel şi unul dintre motivele pentru care au protestat astăzi în stradă, la Bucureşti, câteva mii de oameni, iar un număr mare de angajaţi au intrat de ieri în grevă japoneză.
Revendicările sunt însă mai multe, legate de deficitul de personal, plata sporurilor şi a gărzilor, calcularea indemnizaţiei de hrană sau acordarea voucherelor de vacanţă.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)