(AUDIO) Iași: Autoritățile locale vor să mute punctul de vămuire din zona Fortus
Publicat de gabrielarotaru, 10 iunie 2023, 07:04
Reprezentanții Primăriei Iași și cei ai Autorității Național Vamale din România poartă discuții în vederea mutării pe teritoriul comunei Miroslava a punctului de vămuire din zona Fortus.
În acest sens, Primăria comunei Miroslava a pus la dispoziție un teren de aproape 5.000 de metri pătrați, situat în apropierea celor două parcuri industriale.
City-managerul Petru MOVILĂ a precizat că fondurile pentru construirea viitorului punct vamal vor fi suportate de Autoritatea Națională în domeniu.
Petru Movilă: În perioada imediat următoare va avea loc o întâlnire la sediul Autorității Naționale Vamale din România referitoare la mutarea punctului de vămuire de la capăt CUG în zona localității Miroslava, pe marginea șoselei de centură, dacă putem spune, în zona parcurilor industriale. Un lucru pe care Primăria municipiul Iași l-a inițiat ca urmare a disconfortului creat de camioanele, de activitatea de vamă, care se desfășoară în capătul Șoselei Nicolina spre Lunca Cetățuii. Au fost discuții cu Autoritatea Națională Vamală până acum. Au fost discuții cu Direcția Regională, Primăria Comunei Miroslava. Deja a fost identificată o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați pe care Primăria comunei Miroslava o va pune la dispoziția Autorității Naționale Vamale pentru toată perioada desfășurării acestei activități, urmând ca după această procedură juridică, Autoritatea Națională Vamală să aloce banii pentru proiectarea și pentru construcția unui punct de vămuire pentru mașinile de marfă care necesită vămuirea în municipiul Iași.
În prezent, activitatea de vămuire se desfășoară într-o clădire situată pe teritoriul fostului Combinat de Utilaj Greu din Iași iar tirurile staționate în zonă îngreunează traficul auto la ieșirea din Iași. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)