Societatea de asigurări Euroins este oficial în faliment
Publicat de gabrielarotaru, 10 iunie 2023, 11:09
Societatea de asigurări Euroins este oficial în faliment, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea acestei proceduri la cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Poliţele emise mai sunt valabile până pe 8 septembrie 2023, după care este necesar încheierea unora noi. ASF aminteşte că atât persoanele care au suferit daune acoperite de poliţe de asigurare emise de Euroins România, dar şi clienţii societăţii care vor returnarea parţială a primei de asigurare se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Instituţia a anunţat că a primit peste 90.000 de cereri pentru acordarea de despăgubiri sau restituirea de prime în urma rezilierii contractelor cu acest asigurator, dar au fost înregistrate oficial aproximativ jumătate. Între timp, grupul Eurohold, acţionarul principal al Euroins, a anunţat că va face apel la decizia Tribunalului Bucureşi.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)