(AUDIO) Președintele USLIP Iași: Profesorii vor trebui să opteze în scris pentru încetarea grevei
Publicat de gabrielarotaru, 11 iunie 2023, 12:46
Președintele USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, a declarat, astăzi, că ultima ofertă a Guvernului va fi trimisă în școli și fiecare profesor se va pronunța dacă este sau nu pentru continuarea grevei
Laviniu Lăcustă: Vom solicita de această dată nu doar un sondaj, așa cum făceam până în prezent, vom solicita ca pe tabele, aceștia să-și prezintă opțiunea holograf dacă sunt de acord cu această ofertă a Guvernului sau nu sunt de acord cu ea. Dacă aceștia acceptă oferta Guvernului, vom încheia greva.
Reporter: Se solicită acest răspuns până mâine dimineață, la ora 10:00, aveți timpul necesar disponibil?
Laviniu Lăcustă: În măsura în care vom primi această ordonanță, într-un timp util, eu sunt convins că membrii noștri de sindicat vor putea să facă o analiză a acestei ordonanțe în așa fel încât mâine dimineață să avem un răspuns rapid din partea colegilor noștri, mă refer din partea liderilor noștri de sindicat din unitățile de învățământ.
Laviniu Lăcustă a mai spus că în perioada imediat următoare va trebui stabilit un calendar de recuperare a orelor pierdute, astfel încât salariile profesorilor să nu fie afectate
Laviniu Lăcustă: Rămâne însă de văzut cum s-ar putea recupera și trebuie recuperate, evident, zilele și activitățile educative pe care nu le-am avut în luna mai și în luna iunie, în așa fel încât să avem certitudinea sau garanția faptului că vor fi primite și salariile pentru zilele neefectuate din mai și iunie. Asta este, dacă vreți, o condiție pe care o avem, pentru că altfel consider că această ofertă nu poate fi considerată una chiar atât de stabilă în circumstanțele date, decât dacă există și aceste garanții.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)