Ministerul Agriculturii supune spre consultare publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede limitarea adaosului comercial
Publicat de Andreea Drilea, 28 iunie 2023, 07:30
În această dimineaţă, Ministerul Agriculturii supune spre consultare publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede limitarea, pentru o perioadă de trei luni, la 20% a adaosului comercial practicat de marile lanţuri alimentare la un număr de 14 produse de bază, spun surse guvernamentale.
Între acestea ar fi pâine, lapte, iaurt, mălai, ulei, ouă, carne şi legume.
Distribuitorii vor putea aplica un adaos comercial de maximum 5%. Se estimează că primele efecte ale acestei măsuri se vor resimţi de la 1 august.
Ordonanţa ar urma să ajungă joi pe masa Executivului şi să intre în vigoare imediat după publicarea sa în Monitorul Oficial. ANAF şi Consiliul Concurenţei vor face în toată această perioadă controale pentru a verifica respectarea legislaţiei.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro