(AUDIO) Schimburi de terenuri cu unitățile militare din zona cartierului Aviației din mun. Iași
Publicat de Andreea Drilea, 2 iulie 2023, 08:49
Consilerii locali și județeni de Iași vor supune aprobării, luna aceasta, cele două proiecte de hotărâri care vizează schimburile de terenuri cu unitățile militare din zona cartierului Aviației în vederea construirii viitoarei căi de acces către aeroport.
La ultima întâlnire la care au participat reprezentanții Primăriei, Consiliului Județean Iași, Ministerelor Apărării și de Interne precum și cei ai Primăriei Aroneanu s-au conturat cele două căi de acces suplimentare către Aeroportul Iași.
Fiecare drum va avea câte două benzi pe sens. Prima legătură se va face prin Cartierul Aviației, prin fața unităților militare iar cea de-a doua va fi prin localitatea Aroneanu.
City managerul Iașului, Petru Movilă: ”Vrem ca aceste proiecte, odată aprobate în Consiliul Local Iași – Consiliul Județean să plece de urgență la cele două ministere pentru hotărâri de guvern, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, care este coordonatorul Inspectoratului General de Aviație. Sunt două proiecte cât se poate de necesare și Primăria municipiului Iași accelerează realizarea lor în parteneriat cu Consiliul Județean. Atunci când se va face recepția lucrărilor la aeroport, când va fi operațional și va funcționa aeroportul la noua capacitate, să avem și căile de acces corespunzătoare.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)