Suceava: Coliziune între un autoturism şi un utilaj la Şcheia
Publicat de gabrielarotaru, 14 iulie 2023, 15:02
Trei persoane au fost implicate într-un accident rutier produs, vineri, pe raza localităţii Şcheia, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism şi un utilaj.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a fost încarcerată şi doar două au primit îngrijiri la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD), iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava. (Agerpres/ FOTO imagine ilustrativă)