(UPDATE) Deputatele Natalia Intotero şi Simona Bucura-Oprescu, nominalizate în fruntea Ministerelor Familiei şi Muncii
Publicat de Andreea Drilea, 17 iulie 2023, 18:07
Conducerea PSD a votat astăzi, în sistem online, nominalizarea deputatelor Natalia Intotero şi Simona Bucura-Oprescu în fruntea Ministerelor Familiei şi Muncii.
Cele două portofolii au devenit vacante după demisia foştilor titulari – Marius Budăi şi Gabriela Firea – din cauza scandalului legat de căminele de bătrâni unde au fost constatate nereguli grave. Voci din PSD cer acum şi alte demiteri sau demisii, inclusiv a ministrului PNL, Raluca Turcan, pe motiv că ar fi avizat astfel de centre sociale cu condiţii precare, atunci când era ministru al Muncii.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în zilele următoare vor fi ”suficiente destituiri peste tot unde au fost nereguli în privinţa centrelor rezidenţiale pentru persoanele vârstnice”. Social-democraţii cer acum şi alte demiteri sau demisii, inclusiv a ministrului PNL, Raluca Turcan.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu: Doamna Raluca Turcan este la fel de vinovată ca dl. Marius Budăi. Eu am spus întotdeauna că, în plan guvernamental, lucrurile s-au făcut; în plan politic, dl. Budăi şi dna. Firea şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi dna. Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. Este un gest de demnitate politică.
Ministrul culturii, Raluca Turcan, a scris pe o reţea de socializare că, la momentul acreditării centrului din Voluntari, toate lucrurile erau în regulă din punct de vedere al formalităţilor şi menţiona că semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Raluca Turcan, când era ministrul muncii, a acreditat unul din azilele care fac obiectul anchetei DIICOT. (Rador)
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni, prin vot, să propună pentru funcţia de ministru al Muncii pe Simona Bucura-Oprescu, iar pentru funcţia de ministru al Familiei pe Natalia Intotero.
‘Am votat în cadrul Consiliului Politic Naţional nominalizarea a doi colegi pentru Ministerul Muncii şi pentru Ministerul Familiei în persoana doamnei Bucura-Oprescu pentru Ministerul Muncii şi doamna Natalia Intotero pentru Ministerul Tineretului şi Familiei. (…) Sunt două doamne… doamna Bucura-Oprescu este preşedintele Comisiei de administraţie din Parlamentul României şi cu o experienţă clară în această zonă şi doamna Natalia Intotero a mai fost ministru o perioadă de timp, a fost şi secretar de stat la Ministerul de Externe, este şi preşedinta, în acest moment, a Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, deci două doamne atât cu activitate şi politică, dar şi cu activitate în Parlament’, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului.
Cele două funcţii de ministru au devenit vacante după demisia Gabrielei Firea de la Ministerul Familiei şi a lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro