Agenţia Naţională Antidrog a consiliat în prima jumătate a anului peste 300.000 de români în privinţa consecinţelor consumului de droguri
Publicat de Andreea Drilea, 25 iulie 2023, 13:58
În prima jumătate a anului, peste 300.000 de români au primit consiliere în privinţa consecinţelor consumului de droguri prin Agenţia Naţională Antidrog.
Cele mai eficiente au fost campaniile din şcoli şi universităţi. Agenţia a demarat şi campania ,”DRIVE CLEAN”, reamintind că incidentele auto cu consecinţe severe provocate sub influenţa drogurilor duc automat la închisoare cu executare, conform noului cod penal.
Şi în judeţul Suceava se desfăşoară o campanie de conştientizare asupra consecinţelor generate de consumul de alcool şi droguri la volan.
Reporter: Mihaela Buculei – La nivelul Poliţiei Române se desfăşoară o amplă campanie de conştientizare a consecinţelor în plan juridic şi personal, generate de consumul de alcool şi droguri la volan. Modicările legislative recente prevăd închisoarea cu executare pentru cei care sunt implicaţi în accidente rutiere mortale în timp ce conduc sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
Ionuţ Epureanu, comisar şef de poliţie: În ultima perioadă, la nivelul judeţului Suceava au fost intensificate acţiunile, inclusiv cu efective sporite, atât pe perioada weekend-urilor, dar şi în celelalte zile ale săptămânii. S-a urmărit în special identificarea şoferilor care se urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Din nefericire, au fost identificate şi zeci de cazuri în care şoferii s-au urcat băuţi la volan sau sub influenţa substanţelor interzise, în toate aceste cauze fiind întocmite dosare penale şi operându-se şi măsuri procesuale. Subliniem faptul că doar în ultimele două săptămâni opt şoferi au ajuns în arestul IPJ Suceava pentru conducere autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau sub influenţa substanţelor interzise. Toate aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
Rador/FOTO imagine ilustrativă