Suceava: Întârzieri şi reprogramări de zboruri Wizz Air pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare”
Publicat de Andreea Drilea, 25 iulie 2023, 15:21
Aeroportul ”Ştefan cel cel Mare” Suceava a anunţat, marţi, întârzieri sau reprogramări pentru zboruri spre Germania şi Italia operate de compania ungară Wizz Air.
Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Suceava, în decursul zilei de marţi, 25 iulie, se preconizează o întârziere la decolare pentru cursele cu destinaţia Dortmund şi Memmingen de peste 5 ore, estimările pentru decolarea acestora fiind 18:40, respectiv 19:40.
Totodată, zborul cu destinaţia Milano – Bergamo ce avea decolarea iniţială, marţi, la ora 18:55 a fost reprogramat pentru miercuri, 26 iulie, ora 12:30.
‘Vă rugăm să verificaţi corespondenţa cu operatorul aerian (e-mail/mesaj) pentru situaţia fiecărui zbor în parte. Compania notifică pasagerii cu privire la orice modificare de zbor, inclusiv reprogramare, anulare sau întârzieri, ocupându-se totodată de formalităţile legate de transport şi acomodări’, a transmis Aeroportul Suceava. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro