Ascultă Radio România Iași Live

Cei trei inculpaţi, reţinuţi de DIICOT în dosarul azilului groazei din Mureş, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Cei trei inculpaţi, reţinuţi de DIICOT în dosarul azilului groazei din Mureş, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 30 iulie 2023, 10:02

UPDATE, 30 iul – Cei trei inculpaţi reţinuţi de DIICOT în dosarul azilului groazei din Mureş au fost arestaţi preventiv, în această dimineaţă, pentru 30 de zile.

Decizia fost luată de Tribunalul Mureş, în urma unei şedinţe de judecată ce a durat aproximativ şapte ore. Este vorba de administratorul şi preşedintele asociaţiei care gestiona căminul şi un angajat al unităţii.

Sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Cercetările au arătat că suspecţii au urmărit obţinerea de foloase în urma exploatării unor persoane vârstnice sau cu dizabilităţi.

Ei încasau, sub paravanul unei asociaţii, sume de bani provenite de la stat ori de la aparţinători. Până acum au fost identificate 56 de persoane cazate în spaţiile asociaţiei.

Cazul a ieşit la iveală joi, când la un azil din localitatea mureşeană Bărdeşti au fost găsite, într-o cameră ascunsă, şapte persoane care erau ţinute în condiţii inumane.

Rador


Trei persoane au fost reţinute de DIICOT în legătură cu modul în care mai mulţi oameni cu dizabilităţi erau ţinuţi în subsolul unui azil din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, administrat de Asociaţia ‘Re-Min’.

Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi administratorul şi preşedintele asociaţiei, precum şi un angajat al azilului, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

Conform DIICOT, în anul 2020, inculpaţii au constituit un grup infracţional în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obţinerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilităţi, prin încasarea, sub paravanul unei asociaţii, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparţinători.

Banii destinaţi îngrijirii bătrânilor au fost folosiţi cu preponderenţă în beneficiul membrilor grupării.

‘Persoanele vârstnice ori cu dizabilităţi, internate în locaţiile gestionate de asociaţie, au fost supuse unor tratamente inumane şi degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică şi psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei. La data de 27.07.2023, au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilităţi, aflate în subsolul unei clădiri aparţinând asociaţiei, cazate în condiţii improprii, printre materiale de construcţii, cu saltele aşezate direct pe podea. În aceeaşi clădire, într-o încăpere de aproximativ trei metri pătraţi, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică şi în imposibilitatea de a comunica. Până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spaţiile asociaţiei, majoritatea aflate în evidenţa DGASPC Maramureş şi Covasna’, anunţă DIICOT.

Cele trei persoane reţinute vor fi duse sâmbătă la Tribunalul Mureş, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cazul a fost descoperit de membrii organizaţiei Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind ‘azilele groazei’ din Voluntari.

În urma mai multor sesizări, CRJ a efectuat joi o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă ‘Căsuţa Lu’ Min’ din localitatea Bărdeşti.

‘Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, patru persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (non-verbale şi incapabile a se deplasa). (…) Imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului. După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria ‘Materiale de construcţii’. Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai erau câteva încăperi în care am găsit alte două persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 mp, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi’, informa CRJ într-un comunicat de presă. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 16:51

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025

De la 1 ianuarire, anul viitor, când România intră în spaţiul Schengen de liberă circulaţie europeană şi cu frontierele terestre, vor fi...

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025
METEO: Viscol și intensificări puternice ale vântului în mai multe județe
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 10:16

METEO: Viscol și intensificări puternice ale vântului în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-12-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Viscol și intensificări puternice ale vântului în mai multe județe
Salvamont: Aproape 40 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 08:35

Salvamont: Aproape 40 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Aproape 40 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore de salvamontişti, 19 dintre acestea ajungând la spital. ”În...

Salvamont: Aproape 40 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Se circulă în condiţii de carosabil umed pe mai multe şosele din ţară
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 08:17

Se circulă în condiţii de carosabil umed pe mai multe şosele din ţară

Se circulă în condiţii de carosabil umed pe mai multe şosele din ţară. Care sunt acestea şi ce ne recomandă poliţiştii, atunci când...

Se circulă în condiţii de carosabil umed pe mai multe şosele din ţară
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 07:17

DSU: Risc de desprindere a elicelor unei turbine eoliene la un cămin de bătrâni de la Poarta Albă; 70 de persoane, relocate

Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a...

DSU: Risc de desprindere a elicelor unei turbine eoliene la un cămin de bătrâni de la Poarta Albă; 70 de persoane, relocate
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 06:20

România a primit din partea Comisiei Europene peste 37 de milioane de euro în cadrul celei de a doua cereri de plată din PNRR

România a primit, la începutul acestei săptămâni, din partea Comisiei Europene peste 37 de milioane de euro în cadrul celei de a doua cereri de...

România a primit din partea Comisiei Europene peste 37 de milioane de euro în cadrul celei de a doua cereri de plată din PNRR
Naţional joi, 26 decembrie 2024, 06:18

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025

De la 1 ianuarire, anul viitor, când România intră în spaţiul Schengen de liberă circulaţie europeană şi cu frontierele terestre, vor fi...

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025
Naţional miercuri, 25 decembrie 2024, 16:59

Aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi în ultimele 24 de ore de poliţişti rutieri

Aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi în ultimele 24 de ore de poliţişti rutieri pentru conducere fără permis sau pentru conducere sub...

Aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi în ultimele 24 de ore de poliţişti rutieri