Alertă de poluare cu dioxină emisă în regiunea Palermo, după un incendiu la o groapă de gunoi
Publicat de Andreea Drilea, 31 iulie 2023, 08:16
O alertă de poluare cu dioxină a fost emisă în regiunea Palermo din insula italiană Sicilia, după un incendiu la o groapă de gunoi.
Zeci de mii de oameni sunt vizaţi de măsurile anunţate de autorităţi. Specialiştii în calitatea aerului spun că substanţa toxică nu este periculoasă pentru respiraţie, ci pentru înghiţire, deoarece se depune pe sol şi poate intra în lanţul alimentar.
Corespondenta RRA, Elena Postelnicu, relatează: Timp de 15 zile, carnea, produsele lactate şi ouăle vor fi evitate în unele zone din provincia Palermo din insula Sicilia. Fructele, în schimb, trebuie să fie bine spălate şi să se mănânce fără coajă. Acestea sunt, pe scurt, directivele prevăzute într-o ordonanţă semnată de primarul Roberto Lagalla şi motivată de alarma nivelului de dioxină produs de incendiul izbucnit la groapa de gunoi Bello Lampo între 24 şi 25 iulie. Măsurile de precauţie se aplică în special în patru cartiere din Palermo şi în localitatea Capaci. Conform ordonanţei, nivelurile de dioxină foarte ridicate au fost găsite exact în respectivele zone. Măsurile includ, de asemenea, o invitaţie de a evita hrana pentru animale şi furaje şi se recomandă o curăţare specială a drumurilor şi a spaţiilor deschise, publice şi private. Între timp, cel de-al treilea rezervor al gropii de gunoi Bello Lampo continuă să ardă. O echipă de pompieri de la Comandamentul Provincial din Palermo se află în permanenţă la faţa locului şi încearcă să stingă incendiul.
Rador/FOTO imagine ilustrativă