Ascultă Radio România Iași Live

Protestele angajaţilor din Finanţe continuă şi vineri în mai multe oraşe din ţară

Protestele angajaţilor din Finanţe continuă şi vineri în mai multe oraşe din ţară
Foto: bani 250 lei

Publicat de Andreea Drilea, 25 august 2023, 10:30


UPDATE – Peste 40 de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Botoşani au participat, vineri dimineaţă, la un protest în faţa instituţiei, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Liderul sindical din AJFP, Cătălina Caba, atrage atenţia că lucrătorii din Finanţe ar putea intra de săptămâna viitoare în grevă generală.

‘Facem un nou protest din cauză că actuala coaliţie de guvernare nu a acceptat niciuna din propunerile noastre. Luăm în calcul un blocaj total, dar asta trebuie să hotărâm la nivel naţional. Probabil pe săptămâna viitoare. Trebuie să discutăm cu colegii din ţară’, a afirmat Cătălina Caba.

Activitatea AJFP a fost întreruptă mai bine de o oră, cu excepţia celei de la Trezorerie, care s-a desfăşurat după programul normal. AGERPRES


Protestele angajaţilor din Finanţe continuă şi vineri în mai multe oraşe din ţară, având în vedere că negocierile cu ministrul de resort Marcel Boloş au eşuat, sindicaliştii pregătindu-se pentru declanşarea unei greve în prima parte a lunii septembrie.

‘Protestele angajaţilor din Finanţe continuă şi vineri în mai multe oraşe din ţară. Sunt proteste spontane, nu sunt organizate de sindicat. Discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor de resort, Marcel Boloş, nu au avut niciun rezultat. Ni s-a transmis că toate măsurile propuse au fost respinse atât în cadrul coaliţiei cât şi în Guvern’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ‘Solidaritatea’, Dorin Modure.

Acesta a precizat că ministrul de Finanţe şi-o declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă, fiind direcţionaţi către premierul Marcel Ciolacu.

‘Ministrul de Finanţe şi-a declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă şi ne-a trimis la domnul Ciolacu. Trebuie să-i explicăm premierului, decizia este la dânsul. Sigur că o să facem o nouă solicitare către domnul Ciolacu, deşi noi am mai trimis către Guvern încă o dată toate revendicările. În momentul de faţă nu am absolut nicio speranţă că se va rezolva ceva, pentru că dânsul a declarat de mai multe ori că nu va accepta nicio astfel de solicitare. Mă îndoiesc că vom avea un spaţiu suficient ca să rezolvăm măcar una dintre solicitări’, a arătat Modure.

Potrivit sursei citate, calendarul protestelor va fi menţinut, ceea ce înseamnă că va fi declanşată greva propriu-zisă în prima parte a lunii septembrie, membrii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ‘Solidaritatea’ urmând să decidă data exactă când va fi declanşată greva.

‘Nu ştiu ce vor face celelalte organizaţii sindicale, sunt mai multe, dar noi cei de la ‘Solidaritatea’ ne păstrăm calendarul protestelor pentru declanşarea grevei propriu-zise în prima parte a lunii septembrie’, a adăugat Modure.

În prezent au loc proteste în câteva administraţii fiscale din Iaşi, Bacău, Baia Mare, Ialomiţa, Neamţ etc.

Sindicaliştii din Administraţia Fiscală au organizat marţi dimineaţa o grevă de avertisment în toată ţară şi un miting de protest în faţa Ministerului Finanţelor.

În data de 11 august, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:34

Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene

Potrivit unui proiect legislativ al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fermierii care vând produse din...

Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene
Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:07

Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei

În primele 11 luni ale anului, poliţiştii români au confiscat aproape 30 de milioane de ţigarete şi peste 12.300 kg de tutun, în urma a sute...

Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei
Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 08:29

Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic

Se anunţă o zi dificilă în trafic, în condiţiile în care meteorologii au prognozat ninsori în mai multe zone din ţară, inclusiv în...

Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic
Cutremur în judeţul Buzău, în această dimineaţă
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 08:19

Cutremur în judeţul Buzău, în această dimineaţă

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit...

Cutremur în judeţul Buzău, în această dimineaţă
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 07:34

Aproape jumătate din energia electrică ce a fost consumată în România în ziua de Crăciun a provenit de la turbinele eoliene

Aproape jumătate din energia electrică ce a fost consumată în România în ziua de Crăciun a provenit de la turbinele eoliene. Datele sunt...

Aproape jumătate din energia electrică ce a fost consumată în România în ziua de Crăciun a provenit de la turbinele eoliene
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:53

AFM începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administraţia Fondului pentru Mediu începe de luni de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

AFM începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:21

Peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ştefan

Peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de...

Peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ştefan
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:05

O ţintă aeriană de mici dimensiuni, în spaţiul aerian românesc; a fost emis mesaj RO-ALERT

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că o ţintă aeriană de mici dimensiuni a intrat şase kilometri în spaţiul naţional, fiind...

O ţintă aeriană de mici dimensiuni, în spaţiul aerian românesc; a fost emis mesaj RO-ALERT