(AUDIO) Primăria Iași a câștigat în instanță sute de hectare de teren
Publicat de Andreea Drilea, 15 septembrie 2023, 18:41
Primăria Iași a câștigat în instanță o suprafață de aproximativ 700 de hectare, care după 1990 au fost luate de Primăria Miroslava.
De asemenea, pe rolul instanțelor se află un alt proces, unde, primăria Iași revendică o suprafață de teren de aproximativ 40 de hectare, care a fost luată în proprietate de Primăria Comunei Tomești.
Mihai Chirica afirmă că există documente conform cărora respectiva suprafață aparține municipiului Iași, pe care se află depozitul de deșeuri de la Tomești: ”Nu este o dispută cu autoritățile administrative vecine cu care colaborăm foarte bine, sunt niște chestiuni care țin de legislația pusă în vigoare cu multe decenii în urmă și care, sigur, prin diverse ordine ale prefecților de prin anii 90 a fost modificat în mod abuziv, ceea ce a recunoscut și Tribunalul Iași, după un proces care a durat din 2016. Deci, l-am dus cu două mandate și care în cele din urmă întrâcește proprietatea Primăriei, nu numai cu cele aproape 600 de hectare, prin mutarea limitei administrative pe poziția ei corectă, dar și cu revendicarea unor suprafețe de teren care în momentul de față vor fi sau din momentul de față vor fi în proprietatea publică aproape 100 de hectare, restul în proprietăți private. Și în felul acesta Iașul își întregește patrimoniul.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)