Festivalul Internaţional George Enescu a intrat în ultima săptămână
Publicat de gabrielarotaru, 19 septembrie 2023, 07:51
Festivalul Internaţional George Enescu a intrat în ultima săptămână. Ieri seară, la Ateneu a avut loc un concert al orchestrei de Cameră din Manchester care a avut în program şi „Rapsodia română în La Major”.
Între solişti, pe scenă a urcat şi pianista Alexandra Dariescu, fericită că poate să fie o ambasadoare pentru muzica enesciană.
Alexandra Dariescu: Simt că aduc puţin de acasă. Am concertat din muzica lui Enescu peste tot. Unul dintre cele mai emoţionante momente ale carierei mele a fost să fac premiera în Statele Unite ale Americii a Concertului pentru pian şi orchestră de George Enescu. Fiecare coleg cu care vorbesc vorbeşte atât de frumos despre muzica lui George Enescu, cât de interesantă, cât de versatilă, cât de unică este şi ce limbaj extraordinar a avut George Enescu.
Până la sfârşitul acestei săptămâni publicul larg este invitat să participe la seria de concerte de muzică clasică oferite gratuit în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. (Rador/ FOTO pagina de Facebook a evenimentului)