Vaslui: Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, 21 septembrie, în localitățile Simila și Zorleni
Publicat de gabrielarotaru, 20 septembrie 2023, 11:03
Pentru remedierea unui defect la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 21 septembrie, între orele 08:30-17:00, pe mai multe străzi din localitățile Simila și Zorleni, județul Vaslui.
Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegere.