Vaslui: Subprefectul Dorin Apostu solicită redeschiderea unui laborator de analiză a apei la Bârlad
Publicat de Andreea Drilea, 20 septembrie 2023, 13:25
Subprefectul judeţului Vaslui, Dorin Apostu, a solicitat, miercuri, în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural, redeschiderea în municipiul Bârlad a unui laborator de analiză a apei care să fie autorizat de Ministerul Sănătăţii.
El a menţionat că în trecut Direcţia de Sănătate Publică a avut un astfel de laborator în Bârlad şi a cerut conducerii instituţiei să ia în calcul redeschiderea, subliniind nevoia monitorizării permanente a calităţii apei din zonă, în condiţiile în care în ultima perioadă a crescut numărul puţurilor de mare adâncime.
‘Municipiul Bârlad deţine foarte multe puţuri forate de mare adâncime, la care monitorizarea apei este foarte importantă. La un moment dat a fost un laborator al DSP-ului, în care monitorizarea se făcea foarte atent. N-ar fi rău ca prin pârghiile pe care le aveţi să încercaţi să redeschideţi punctul de lucru la Bârlad, pentru toată zona Bârladului şi zonele limitrofe, pentru că deja comuna Zorleni este foarte mare, avem comunele Tutova, Griviţa, deci ar avea un grad de adresabilitate, astfel încât circuitul să fie unul scurt şi în beneficiul cetăţeanului’, a precizat Dorin Apostu.
Direcţia de Sănătate Publică Vaslui deţine în municipiul reşedinţă un astfel de laborator.
Directorul executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a transmis că va analiza posibilitatea deschiderii unui punct de lucru şi în municipiul Bârlad. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro