Fondurile Consiliului Județean Iași au fost cheltuite aproape în totalitate a declarat, astăzi, președintele instituției, Costel Alexe.
El a mai spus că orice scădere bugetară va determina automat o micșorare a investițiilor care au fost demarate și care sunt necesare: ”Eu, ca președinte al Consiliului Județean Iași, vă mărturisesc că astăzi sunt cu visteria aproape goală, ca să nu spun goală, și cred că nevoile consiliilor județene din țară astăzi sunt atât de mari pentru a asigura investiții și pe drumurile județene și pentru a asigura protecția socială în județul nostru. De altfel, având șase spitale în subordine, nevoile de infrastructură medicală sunt foarte mari. În ceea ce privește această ordonanță, așteptăm să fie publicată în Monitorul Oficial pentru că ea a suferit modificări, sunt în discuții, astfel încât ea să fie mult mai relaxată, pentru că astăzi administrația publică din România și România în sine are nevoie de bani, nu de tăieri de bugete, pentru că dacă refacem aceste reduceri fiscale înseamnă că trebuie să tăiem niște bani de undeva. Înseamnă că, și noi, din 5km de drum s-ar putea să mai putem face cinci, trebuie să facem patru, din șase spitale nu putem să mai asigurăm investițiile pentru toate.”
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a adăugat că de la întâi ianuarie mai multe instituții, printre care și Inspectoratul Școlar Județean, vor trece în subordinea autorității județene, dar în momentul de față nu se cunosc modalitățile de finanțare pentru acestea.