Radio România Cultural însoțește publicul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Timișoara
Publicat de Lucian Bălănuţă, 24 septembrie 2023, 19:53 / actualizat: 25 septembrie 2023, 11:52
Începând de luni, 25 septembrie, RRC îi dedică două săptămâni marelui sculptor și oferă Timișoarei ghidajul audio al expoziției dedicate operei brâncușiene.
Radio România Cultural se alătură celui mai așteptat eveniment al acestei toamne la Timișoara și asigură ghidajul audio al expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”.
Publicul care va vizita expoziția poate scana QR Code-urile afișate în sălile Muzeului Național de Artă din Timișoara, pentru a intra în atmosfera fiecărui spațiu care găzduiește operele lui Constantin Brâncuși.
Audio-ghidul produs de Radio România Cultural pentru publicul expoziției este bilingv, iar lectura textelor scrise de Daria Ghiu este făcută de Florin Piersic Jr., în limba română, și de Ana Ularu, în limba engleză.
În așteptarea expoziției curatoriate de Doina Lemny, invitatul săptămânii la “Vorba de cultură” este Constantin Brâncuși, despre opera căruia vor vorbi Doina Lemny, Ioana Vlasiu, Elena Bobi Dumitrescu, Moni Stănilă și Călin Dan. Gazde vor fi Ema Stere și Attila Vizauer, începând din 25 septembrie, pentru a vorbi despre întregul univers al lui Constantin Brâncuși.
Din 2 octombrie, la scurt timp după deschiderea expoziției, emisiunea “Orașul Vorbește” se mută la Timișoara. Daria Ghiu și Gabriela Mitan vor emite din centrul orașului, pentru a intra în atmosfera evenimentului.
O ediție specială a emisiunii “Arte Frumoase”, realizată de Daria Ghiu, va fi, de asemenea, dedicată lui Constantin Brâncuși.
Publicul Radio România Cultural va putea găsi toate aceste programe într-un dosar special, intitulat “Brâncuși, infinitul Europei”, pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.
Curatoriată de Doina Lemny, după o scenografie de Attila Kim, expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” își propune să ilustreze particularitatea unui artist care a schimbat fața sculpturii moderne.
Deschisă la Timișoara în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, în contextul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, această expoziție reprezintă o revenire simbolică a lui Constantin Brâncuși în țara de origine și poate fi privită ca un prim pas spre o reevaluare globală a moștenirii sale artistice.
Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș, expoziția găzduită de MNArT va aduce în atenția publicului diferite etape ale parcursului artistic al lui Brâncuși, plasându-l pentru prima oară pe marele artist într-un context românesc.
Mai multe informații sunt disponibile pe https://brancusi-2023.info/.