Neamţ: Poliţiştii au urmărit şi încătuşat un şofer fără permis şi sub influenţa drogurilor
Publicat de Andreea Drilea, 25 septembrie 2023, 13:52
Poliţiştii au încătuşat un tânăr în vârstă de 20 ani, din Piatra Şoimului, după ce acesta a refuzat să oprească autoturismul pe care îl conducea deşi nu deţine permis de conducere şi se afla sub influenţa drogurilor, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
‘Deoarece conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia până în curtea unui imobil din localitatea Piatra Şoimului. Poliţiştii au procedat la extragerea din autoturism, imobilizarea şi încătuşarea conducătorului auto, un tânăr în vârstă de 20 ani, din aceeaşi localitate. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar numerele de înmatriculare provizorii care se aflau montate pe autoturism ar fi fost retrase din circulaţie, începând cu data de 16.08.2022. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieşind indicii cu privire la posibila prezenţa a substanţelor psihoactive’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)