Iași: Un nou atelier artistic pentru pacienți
Publicat de Andreea Drilea, 26 septembrie 2023, 14:29 / actualizat: 26 septembrie 2023, 15:34
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, organizează în parteneriat cu Institutul Regional de Oncologie Iași, cu sprijinul Asociației Bolnavilor de Cancer, o serie de ateliere, atât online cât și față în față, dedicate persoanelor cu afecțiuni oncologice, în demersul comun de a aduce starea de bine în viața celor aflați în suferință.
În acest context, în data de 27 septembrie 2023, cu începere de la 15.00, va avea loc online un atelier artistic pentru pacienți, cu tema „Tu, eu și florile”, în cadrul căruia participanții vor beneficia de o introducere în universul floral al tablourilor din spațiile Muzeului de Artă, după care vor fi invitați să experimenteze chiar ei, lăsându-se inspirați de tablourile și informațiile aferente furnizate.
Atelierul online va beneficia de coordonarea de specialitate asigurată de d-na psiholog dr. Roxana Postolică.
(COMUNICAT DE PRESĂ)