UPDATE 12:15 – Curtea de Apel Iaşi a amânat soluţionarea contestaţiei privind arestarea preventivă a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, ca urmare a solicitării venite din partea apărării acestuia.
Avocatul lui Dumitru Buzatu, Daniel Atasie a solicitat, amânarea judecării cauzei, pentru a putea studia dosarul, iar judecătorii au decis ca o nouă şedinţă să fie programată pentru joi, la ora 13.00: ”Am solicitat instanței să amâne judecata cauzei pentru a avea și noi acces la dosarul cauzei. Până la acest moment, din nefericire, singurele probe la care am avut acces sunt cele care s-au scurs, pe căi neștiute, în presă. Clientul meu nu a făcut astel de declarații. Singurele discuții care s-au purtat au fost discuții de natură procedurală cu privire la respectarea dreptului la apărare. S-a fixat termen pentru data de mâine, la ora 13:00 iar misiunea noastră ca avocați va fi ca în timpul care ne-a rămas la dispoziție, practic 24h și în raport și de programul de arhivă al instanței, să putem parcurge cele 10 volume de urmărire penală din acest dosar și, eventual, înregistrările audio, audio-video care au fost efectuate de către Ministerul Public în faza de urmărire penală.”
Daniel Atasie a mai spus că, din studiul superficial al dosarului, a observat că nu există solicitarea explicită de mită deoarece polițiștii BCCO (Brigada de Combatere a Crimei Organizate) l-au filat timp de șapte luni pe fostul președinte al CJ Vaslui.
Dumitru Buzatu este cercetat pentru luare de mită deoarece a condiționat achitarea unei facturi de trei milioane de euro de la modernizarea unui drum județean. El a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant
Radio Iași/FOTO radioiasi.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost adus miercuri la Curtea de Apel Iaşi, unde se judecă contestaţia deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia, pentru luare de mită.
Contestaţia a fost depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu, după ce Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă a acestuia.
Buzatu este acuzat de DNA, în urma unui flagrant, că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri a cărui societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăeşti. AGERPRES /FOTO Vasile Geles
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.