Poliţia Rutieră va putea aplica amenzi de circulaţie şi pe baza altor înregistrări video decât cele radar
Publicat de Andreea Drilea, 11 octombrie 2023, 13:54
Poliţia Rutieră va putea aplica amenzi de circulaţie şi pe baza înregistrărilor de pe camerele video ale primăriilor Poliţiei Locale şi inclusiv camerele de bord ale şoferilor, potrivit unui proiect de lege pe care deputaţii din Comisia de transporturi l-au votat astăzi în unanimitate, actul normativ fiind susţinut şi de guvern.
În prezent, amenzile pot fi aplicate doar dacă sunt constatate de Poliţia Rutieră fie în timp real, fie pe înregistrarea radar.
Iniţiatorul proiectului de lege, deputatul Mihai Botez, spune că modificarea codului rutier este necesară pentru prevenirea accidentelor, dar şi pedepsirea şoferilor agresivi.
Mihai Botez: Trebuie să salvăm vieţi, trebuie să utilizăm tehnologia disponibilă în secolul XXI pentru a da mai mulţi ochi poliţiştilor, pentru a vedea comportamentele agresive şi periculoase în trafic şi să fie sancţionate. Doar sancţionând putem să descurajăm astfel de comportamente. M-am inspirat după legislaţia din Marea Britanie, unde acolo există platforme pe care cetăţenii, participanţii la trafic pot să încarce clipuri, pot să dea o declaraţie cum că au fost martori şi pot să vină în justiţie, dacă va fi cazul, şi că-şi asumă veridicitatea acelor fapte.
Realizator: În paralel, guvernul a publicat proiectul unei ordonanţe de urgenţă care cuprinde mai multe modificări ale Codului Rutier pentru prevenirea şi combaterea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool şi droguri, dar care include şi posibilitatea ca poliţia să folosească înregistrările de pe camerele de bord ale maşinilor.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro