#StareaEducației: Scriitorul Florin Lăzărescu, fondator FILIT: Literatura e spectaculoasă, e divertisment, dar de cea mai bună calitate
Publicat de Andreea Drilea, 13 octombrie 2023, 10:42 / actualizat: 13 octombrie 2023, 14:42
Peste 11 milioane de români au declarat că nu au citit nicio carte în ultimul an, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, făcute publice luna trecută. Motivele invocate cel mai des sunt legate de lipsa timpului sau pentru că nu au fost interesați să citească. Doar una din trei persoane, de 16 ani și peste a declarat că a citit cinci cărți în ultimul an.
O realitate tristă și în același timp îngrijorătoare. De ce s-a pierdut apetitul pentru citit? Cum îi atragem pe copii și pe tineri spre lectură? Cât de important este rolul dascălilor în stimularea lecturii în rândul elevilor? Sunt întrebări pentru care a încercat să găsească răspunsuri colega noastră, Andreea Daraban, într-un interviu cu scriitorul Florin Lăzărescu, director artistic al Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (FILIT).
Andreea Daraban: Domnule Florin Lăzărescu, de ce credeți că se citește așa de puțin în România?
Florin Lăzărescu: Scurt, sec, e deprindere, trebuie formată. Toți copiii prietenilor mei, pe care îi știu, dacă îi lași, de exemplu, într-o librărie sau chiar la anticariatul de pe Lăpușneanu din Iași, nu-i mai scoți. Se așează în fund și scot cărți. De ce? Pentru că le citesc părinții. Asta e prima redută și cred că e cea mai importantă. Dacă tu nu ai învățat copilul ca părinte, e foarte greu să ți-l preia un sistem și să-l învețe. De asemenea, sunt tot felul de programe de formare.
Andreea Daraban: Când erați copil citeați? Când erați adolescent, citeați mult?
Florin Lăzărescu: Da. Cred că din clasa a doua și până la 30 de ani, citeam două-trei cărți pe săptămână, cel puțin.
Andreea Daraban: Și a fost meritul părinților?
Florin Lăzărescu: Da, am crescut într-o casă la țară, mama casnică, tata muncitor în construcții, dar mama citea. Știu că la început cred că n-aveam mai mult de 10 cărți în casă. Și asta contează foarte mult. A contat foarte mult și anturajul, ca să zic așa. Aveam verișoare care citeau, îmi dădeau cărți, schimbam cărți. Și, foarte, foarte important, și uite, ajungem și la sistem, țin minte că în clasa a 5-a, la Popești, lângă Iași, la 20-30 km de Iași, aveam două profesoare navestiste, diriginta mea de matematică și doamna de engleză care îmi aduceau cărți cu sacoșa de la Iași pentru că m-au văzut că citesc, că îmi place. Diriginta mea, doamna Hodoroabă, ne aducea cărți, ne citea la dirigenție o parte din ele și pe urmă, ne băteam pentru cărțile alea. Iată și sistemul poate să formeze cititorii. Lucrurile nu-s chiar atât de rele. În România există atâtea edituri și acolo sunt niște afaceri. 99% dintre edituri sunt pe bani privați, este un business, n-ar funcționa dacă n-ar exista. (n.r. cititori)
Andreea Daraban: Și atunci, cum ne explicăm aceste cifre?
Florin Lăzărescu: Piața de carte, de exemplu, în România, e în jumătate cât aia din Ungaria, iar Ungaria are 8 milioane de oameni. Aici e o problemă, adică nu e contrapus nimic dorinței continue de divertisment. Toată lumea caută divertisment, ceea ce e extraordinar. Da și eu mă uit. A apărut nebunia asta cu internetul, cu calculatoarele. Ideea este că nu e preocupat nimeni să ofere și alternativa asta. Dar sunt, sunt oaze, sunt profesori minunați, sunt profesori minunați în Iași. FILIT este un foarte bun exemplu, implică peste 10.000 de tineri.
Andreea Daraban: Tehnologia, internetul sunt factori care au condus la scăderea apetitului pentru lectură?
Florin Lăzărescu: Da, pentru că îți vine comod. Adică tu nu trebuie să faci nimic pentru ca unul dintre copiii tai să se apuce de uitat la desene animate. E cel mai comod lucru, pe când să-i citești înseamnă muncă și lumea a devenit foarte comodă. Cum să citească copilul tău dacă tu nu citești sau, mai rău, dacă n-ai o carte. Astăzi, dacă îți cauți o așa-zisă bibliotecă, în marele lanțuri de mobilă din România, ai să vezi că biblioteca înseamnă o chestie unde poți pune trei-patru cărți. În rest ai un loc imens pentru televizor și cam asta e. De ce cred eu că ar trebui să citească lumea? Pentru că, nu știu, contează foarte mult în comunicare, în înțelegerea vieții.
Andreea Daraban: Unii specialiști spuneau că expunerea la ecrane a copiilor este mai puțin nocivă decât expunerea la idei mediocre sau formatori nepotriviți. Iată și aici o altă fațetă a utilizării tehnologiei.
Florin Lăzărescu: FILIT-ul de aici a pornit, este a 11-a ediție. Când l-am gândit cu Lucian Dan Teodorovici și Dan Lungu de aici porneam, de la ideea asta, că și literatura e spectaculoasă, e divertisment, dar de cea mai bună calitate. De asta vin tinerii, de asta vine lumea. Sunt 20 de licee implicate în FILIT, peste 10.000 de tineri. Avem ”Palatul Copilăriei” un program special pentru copiii de 1-4 ani. Iarăși, este un succes teribil de la prima ediție, pentru că le arătăm oameni de cea mai bună calitate.
Andreea Daraban: Și întâlnirile acestea între copii și scriitori sunt fabuloase pentru că văd în carne și oase omul care a așternut pe hârtie acele rânduri și intră în contact cu el. Sunt fascinați copiii, dar trebuie să fie îndrumați.
Florin Lăzărescu: Și trebuie pornit de când sunt mici. Nu există copii proști. Copiii sunt geniali. Totul ține de ce atenție le acorzi, trebuie căutat un echilibru. Eu nu sunt împotriva ecranelor. Apropo, poate pare o ciudățenie. Sunt și scriitor și om care citește foarte mult. Eu prefer oricând un kindle. Oricând pot să renunț la formatul tradițional al cărții. Dar asta cumva vine și din profesie, adică eu am intrat într-o editură acum 23-24 de ani și scriam prezentări de catalog pentru cărți și multe cărți nu erau apărute. M-am obișnuit să le citesc înainte, pe ecran, încă de atunci. Lumea nu era obișnuită cu cititul pe ecran și acum îmi vine firesc. Și încă o chestie, apropo de citit: eu cred că noi citim enorm. Cred că oamenii de azi citesc mult mai mult. Expunerea la text e mult mai mare decât era acum 50 de ani, dar pe ecrane, fragmente, adică citim foarte, foarte mult, dar prost.
Andreea Daraban: Vorbeați despre piața de carte din România. Mie mi se pare că în prezent se află într-o continuă expansiune. Se scrie, se traduce foarte mult și, totuși, în statistici numărul cititorilor scade.
Florin Lăzărescu: S-a nișat cumva. E firesc. În comunism, eu am prins și comunismul, aveam 16 ani când a căzut, toată lumea citea. În copilăria mea la țară, știu că arătau cărțile ca manuscrisele de la Marea Moartă, adică erau bucățele, lipseau paginile, lipsea începutul, sfârșitul. Pentru că nu exista divertisment, dar foarte mulți dintre oamenii de acolo, care citeau romane de dragoste sau mai știu eu ce, au migrat spre telenovele, spre alte zone. E firesc, se întâmplă peste tot, nu numai în România. Eu asta spuneam, totuși noi avem un număr mic din populație.
Andreea Daraban: Deci asta ar fi problema, că un procent redus din populație citește.
Florin Lăzărescu: Printre cele mai reduse din Europa, asta e problema.
Andreea Daraban: Și totuși de ce?
Florin Lăzărescu: Pentru că asta e România. Dacă ne uităm și la presă, și la învățământ, se merge spre ce e mai comod, adică pe minima rezistență. Nu există prea multe proiecte educaționale coerente. Nimeni nu-și asumă, în televiziuni, în presă se spune”dar, nu-i treaba mea să educ”. Păi, e o prostie! Ba da, televiziunea educă mai mult decât 10 profesori.
Andreea Daraban: Cum se poate cultiva gustul pentru o lectură?
Florin Lăzărescu: Existând un minim de interes de la nivelul instituțional. Vă dau exemple: Goncourt-ul liceenilor în Franța. Ce înseamnă asta? Că o mulțime de tineri din sistemul de învățământ votează cartea de proză a anului. Cum ar fi ca în România, Ministerul Culturii sau Ministerul Educației, nu știu, să aleagă un juriu profesionist, în afara oricărei discuții, 10 oameni, 20, care să aleagă 10 cărți și să cumpere 10.000 de exemplare și să ai 10.000 de liceeni votanți. Eu vă spun că noi facem asta la FILIT cu premiul liceenilor din Iași și am văzut că există un entuziasm grozav și tinerii se bucură foarte mult că ei dau votul lor și stabilesc cartea care să ia premiul liceenilor în Iași. Cum ar fi să-l extindă, să-l facă în toată România? Și ce ar însemna pentru industrie, pentru autor – 10.000 de exemplare vândute, pentru editură, ce ar însemna chestia asta? Ce ar însemna pentru 10.000 de elevi care sunt implicați și cum ar atrage asta? E un lucru simplu, banal. Vă mai dau exemplu, o campanie din Anglia. S-a făcut un proiect la nivelul Ministerului Educației: ”Școli care citesc”. Toți profesorii din școlile înscrise în programul ăsta, indifferent de discplină, biologie, chimie, nu trebuiau să le spună nimic elevilor despre citit. Trebuiau să aibă tot timpul la ei o carte, atât. O carte pe care o lăsau în momentul în care intrau la ore. Și școlile astea aveau un întreg sistem. Exista un mare concurs, de exemplu, în același proiect al școlilor care citesc, cu concurs de fotografie pe holurile școlilor și cu premiu național, cu elevi care fotografiază oameni care citesc, cu premii consistente care te atrag. Cum ar fi să umbli printr-o școală și să ai o expoziție, pe toate holurile, cu oameni care citesc. Sunt mii, mii de idei, numai să vrea cineva să facă asta. Poate vă gândiți la exemplul cu 10.000 de exemplare. Cred că ar costa sub 2 milioane de euro. Ca să aveți un termen de comparație, toaletarea gardurilor vii într-un sector din București, costă între 7 și 10 milioane de euro. Nu, nu critic toaletarea gardurilor, dar lumea am văzut că se sperie când aude de proiecte culturale care costă un milion de euro. E nimic.
Andreea Daraban: Săptămâna viitoare, mai exact pe 18 octombrie, la Iași, începe FILIT, a 11-a ediție, unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Timp de 5 zile, scriitori, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, cu toții vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar și specialiștilor din domeniu. Știu că ați fost copleșiți de numărul mare de rezervări făcute pentru întâlnirile publicului cu scriitorii veniți anul acesta în festival.
Florin Lăzărescu: Personal cunosc 100 de oameni din toată țara care și-au luat concediu și vin la Iași din București, Cluj sau Timișoara numai ca să întâlnească autorii de aici. Nu sunt nume sonore pentru publicul larg, dar ca să aveți așa un reper: un scriitor ca Markus Zusak vinde zeci de milioane de exemplare în toată lumea. Sunt făcute filme care sunt celebre după cărțile sale. Eric-Emmanuel Schmitt, la fel. Toți oamenii ăștia de la Serile FILIT, inclusiv Mircea Cărtărescu, sunt traduși în 40-50 de limbi de pe planetă. Avem și foarte mulți scriitori tineri, cum ar fi Giulia Caminito, care e scriitoare din Italia. Nu cred că e așa cunoscută, abia a fost tradusă. Dar e o scriitoare e senzațională și oricând ar fi de Teatru Național și cred că ar fi un spectacol cu ea. Dar lumea din România încă nu o cunoaște atât de bine.
Andreea Daraban: Cu ce noutăți vine FILIT-ul anul acesta. Pe lângă numele mari de scriitori prezenți, ce avem nou?
Florin Lăzărescu: Avem o structură pe care o respectăm de la prima ediție, în sensul că avem întâlniri cu prozatori, întâlniri cu poeți, întâlniri cu literatură fantasy. E o structură bine stabilită. În rest totul e nou, pentru că mereu și mereu sunt alți oameni. Eventual repetăm moderatori, asta chiar e o problemă în FILIT. Foarte greu este să găsești un moderator care să facă față. Sunt întâlniri cu trei-patru mari scriitori în același timp. Trebuie să le fi citit toate cărțile, să știi să faci spectacol pentru public, ca în televiziune, să-i stârnești să vorbească. În rest, peste 90% dintre oameni nu au mai fost niciodată în festival sau au venit la distanțe mari de timp. Iată, Mircea Cărtărescu vine acum la a XI-a ediție, cred că a fost la a doua, deci n-a mai fost de 10 ani în FILIT. Și literatura are trăsătura asta. Nu numai că fiecare autor este diferit, dar același autor de multe ori poate să-ți scrie cărți foarte diferite. Ca număr de evenimente, v-am spus, am ajuns la 128 de evenimente: de la 10:00 dimineața până la 12 noaptea, ba chiar stăm la ”Noaptea Albă a Poeziei” până la 4:00 dimineața. Am mai putea face și multe alte lucruri interesante, nu mai încap însă pe structura asta a programului.
Andreea Daraban: Întâlnirile scriitorilor cu elevii în școli au devenit tradiție și anul acesta. Sunt programate zilnic astfel de evenimente, atât în Iași, cât și la Pașcani sau la Hârlău. Care sunt rezultatele unor astfel de întrevederi? Aveți un feedback?
Florin Lăzărescu: Interesul este foarte mare pentru asta. Vă dau exemple de la primele ediții, când eu însumi aveam prejudecăți de a merge la Hârlău sau la Pașcani. Cred că prima dată am încercat la Pașcani și au venit 200 de oameni. Iată alt lucru care ține de sistemul din România. Noi ne închipuim că numai la București, la Cluj, la Iași este public. Nu și în Pașcani există sute de oameni care sunt interesați de FILIT. De 10 ani, hai să zic, mai puțin, de 8 ani încoace e bătaie, credeți-mă. E sistemul ăla care e și amuzant și flatant. Sunt profesori care încearcă cumva, cu pile, să sune la Inspectorat, se bat pentru anumiți autori. Noi suntem total deschiși, adică dacă vor pe cineva chiar invităm. Deci impactul e foarte fain. Am auzit multe, multe povești. Părinți care efectiv ne opresc pe noi cei din echipă și ne spun “ieri copilul meu pentru prima dată și-a cumpărat o carte”. Se creează punctul ăla critic. Dacă tu ai 20-30 de oameni, 50-100, tot crește interesul pentru asta și mulți intră de curiozitate și își cumpără cărți. La Colegiul Național din Iași, Emil Munteanu m-a sunat după un FILIT și mi-a spus, era așa emoționat, că au un opțional în care elevii aleg literatura pe care să o discute și clasa a 10-a nu știu care, cu profil Mate – Info, a ales doar autori FILIT, deci nu le-a impus niciun professor. De ce? Pentru că au văzut oameni foarte faini acolo.
Andreea Daraban: Și aveți și foarte mulți voluntari din rândul liceenilor din câte știu.
Florin Lăzărescu: Da, da, sunt tot timpul. Adică sunt câți avem nevoie. Dacă am avea nevoie de 500, 500 ar veni. De ce interesul ăsta? Pentru că intră în contact direct cu autorii. Noi, cei care organizăm FILIT-ul, de multe ori n-avem șansă să stăm de vorbă cu scriitorii invitați, pentru că nu este timp. Dar sunt voluntari care au mers, i-au plimbat pe scriitori. Dau un exemplu Guillermo Arriaga, om cu un milion de urmăritori pe rețelele sociale, care a fost cu voluntara și cu tatăl ei, la mănăstirile din Moldova. Și surpriză, după vreo doi-trei ani, m-a sunat traducătorul romanului în limba română să-mi spună că sunt vreo două pagini despre mănăstirile din Moldova în romanul lui Guillermo Arriaga. Iată, un alt impact. Sunt foarte mulți elevi care stau de vorbă cu scriitori pe care îi au în programa școlară și e un lucru super fain pentru ei.
Andreea Daraban: Câți voluntari aveți anul acesta?
Florin Lăzărescu: Sincer, nu știu exact. În jur de 150 avem an de an, 150-200. Am avut într-un an pe cineva, o persoană, cred că avea peste 60 de ani, care a venit din Cluj să fie voluntar. A venit fix pentru asta, deci nu avem numai tineri.
Andreea Daraban: Și sunt selectați într-o un anumit mod?
Florin Lăzărescu: Se face un call public, lumea îl știe, se înscrie și pe urmă dau un soi de interviu cu coordonatorul voluntarilor, pentru că el lucrează cu ei, el răspunde. Mai aud uneori o chestier: ”dar dacă aveți voluntary, voi ce mai faceți acolo”? Păi voluntarii sunt doar zilele alea. Un festival de genul ăsta se pregătește într-un an, ne pregătim continuu. Și ca să vă dau un exemplu de organizare și de ce ai nevoie de voluntari. Aceștia umblă cu autorii și îi ghidează, pentru că nu putem noi, cei din organizare, să ne ocupăm de fiecare invitat. Când ai 200 de invitați, n-ai cum să știi ce face, cum face fiecare. E un efort organizatoric imens și ai nevoie de oameni în toate zonele. Sunt unii tineri care te uimesc cu ce cultură general au. Îți trece orice chestie din asta, că nimeni nu mai citește. Eu am vorbit cu tineri care te lasă mască, era senzația aia că știu mai mult decât tine.
Andreea Daraban: Așadar, sunteți optimist în ceea ce privește generațiile care vin după noi.
Florin Lăzărescu: Vă spun iar o chestie care m-a șocat. Am fost la ”Festivalul Poeziei” de la Bistrița și am întâlnit un tip în clasa a X-a, Alex Frandeș îl cheamă, cu o poezie senzațională. N-am putut să-l invit oficial la FILIT pentru că, criteriul nostru este să aibă măcar o carte publicată, el nu are o carte. Dar, l-am chemat la ”Noaptea Albă a Poeziei”, unde sunt 40-50 de poeți. El oricum a spus că vine pe banii lui. E un tip senzațional, în clasa a X-a. Nu mai spun de tinerii pe care îi cunosc din Alecart, absolut senzaționali. Lectura de asta-i bună, pentru că te formează pentru toate zonele astea. Știu oameni senzaționali care nu citesc literature, dar citesc cărți de istorie, psihologie. Cum, de exemplu, cunosc electricieni care nu n-au citit o carte în viața lor și sunt admirabili pentru că sunt profesioniști pe zona lor. Nu trebuie să citim toți. Problema e când ajungem să nu mai existe nimeni care citește. Și mă tem că în sondajele alea, care cred că-s bine făcute, lumea mai și minte. Adică mie nu-mi iese din cap, de exemplu, legat de cultură. Am văzut un sondaj legat de consumul cultural. Pe consumul cultural în Iași, activitatea cu cel mai mare interes pentru ieșeni era aceea de a vizita Palatul Culturii. Dintre activitățile culturale, ieșenii bifaseră, cei mai mulți dintre ei, la activități culturale, că au vizitat Palatul Culturii, într-un an în care acesta era închis pentru renovare. Adică lumea mai și minte în sondaje, pentru că le e jenă. De multe ori spun, ”asta n-am citit, aia n-am citit…ei, la un moment dat, spun, am vizitat Palatul Culturii, că am trecut pe lângă el”. Realitatea mă tem că poate să fie și mai sumbră, dar asta spuneam, nu-i nimic ireversibil. Eu cred că de la an la an putem schimba ceva. Vezi mâna unui profesor, de exemplu, când apare un profesor cum se încheagă tinerii pe lângă el. La Iași nu e numai Alecart, este și Clubul Logos, în care iarăși sunt sute de tineri. Uite, ăsta-i un exemplu foarte bun legat de tineri. Cei de la Clubul Logos aveau un eveniment în cadrul FILIT și ne-au rugat să dăm cu o oră mai devreme evenimentul, pentru că seara era Balul Bobocilor la ei la liceu sau, nu știu, aveau altceva programat și mi s-a părut înduioșător că nu și-a pus nimeni problema să nu vină la eveniment, ci doar rugau să se decaleze ora. Adică au împăcat una cu alta. Asta mi s-a părut senzațional. Despre asta este vorba. Trrebuie să ai timp pentru toate, să te distrezi, dar și să citești o carte.
Andreea Daraban: Care este mesajul scriitorului Florin Lăzărescu pentru părinți atunci când vine vorba despre lectură și despre educarea gustului pentru citit?
Florin Lăzărescu: Lucrurile sunt simple, mă rog, spuse simplu. Pentru un copil, primul lucru de care are nevoie, este să fie iubit. Atât, nu jucării, nu, îi interesează atenția ta. Și dacă îți iubești copiii, automat cred că ajungi la un moment dat să le citești și o carte. Iubirea, asta înseamnă, să-ți pese de celălalt, de ce devine. Și asta nu e totul, mai există o mie de lucruri care trebuie făcute. E foarte frumoasă toată educația asta în zona creativității, a dansului, a teatrului. Dar cred că dacă îți iubești copilul, la un moment dat îi citești și o carte, îi arăți și perspectiva asta. Și despre asta este vorba, despre dragoste. Primul lucru iubiți-vă, al doilea dacă vă iubiți, sigur, o să citiți și o carte.
Varianta audio a interviului:
Florin Lăzărescu este prozator, publicist şi scenarist ieşean. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al.I. Cuza” Iaşi, este membru fondator al FILIT – Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi. A debutat editorial în 2000, cu un volum de povestiri: ”Cuiburi de vâsc”. A mai publicat romanele ”Ce se ştie despre ursul panda”, ”Trimisul nostru special”, ”Amorţire”, volumele de povestiri ”Lampa cu căciulă şi Întâmplări şi personaje”, cartea pentru copii ”Puiul de balaur, puiul de zmeu şi puiul de om”. Este scenarist al scurtmetrajului ”Lampa cu căciulă” (2006, în regia lui Radu Jude, câştigător al festivalului Sundance, SUA, pentru cel mai bun scurtmetraj). Coscenarist al mediumetrajului ”O umbră de nor…” (2014, în regia lui Radu Jude; premieră la Cannes) şi al lungmetrajului ”Aferim!” (2015, în regia lui Radu Jude; Ursul de Argint la Berlinale, nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scenariu din 2015, Premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu, 2016).
