Agenţii ale ONU cer încetarea focului şi acces umanitar neîngrădit în Gaza, unde situaţia este „catastrofală”
Publicat de gabrielarotaru, 22 octombrie 2023, 07:43
Un grup de agenţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite a făcut apel la încetarea focului şi acces umanitar neîngrădit în Fâşia Gaza, după ce 20 de camioane încărcate cu ajutoare au ajuns sâmbătă în teritoriul palestinian.
Declaraţia comună, semnată, printre altele, de UNICEF şi OMS, subliniază că situaţia este catastrofală, iar persoanele cele mai vunerabile sunt copiii, femeile însărcinate şi vârstnicii.
Ministrul norvegian de externe a declarat că ajutoarele ajunse sâmbătă sunt, pur şi simplu, insuficiente.
„Salvaţii Copiii ne informează că un copil moare la fiecare sfert de oră în Fâşia Gaza. Această situaţie nu mai poate continua. Apa, electricitatea, alimentele, medicamentele au fost sistate”, a precizat ministrul Espen Barth Eide.
Coordonatorul Naţiunilor Unite pentru probleme umanitare, Martin Griffiths, a declarat că este esenţial ca ajutoarele – inclusiv combustibili – să ajungă la persoanele care au nevoie de acestea, oriunde s-ar afla ele în Fâşia Gaza.
Israelul a anunţat că ajutoarele sunt doar pentru sudul Fâşiei Gaza şi nu a permis livrări de combustibili nicăieri în teritoriul palestinian. (Rador/ FOTO captură youtube)