(AUDIO) Bacău: Zeci de copii, evacuaţi dintr-o pensiune cu iritaţii respiratorii; suspiciuni de scăpări de gaz metan
Publicat de Andreea Drilea, 31 octombrie 2023, 15:16
Pompierii din Bacău au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, la o pensiune din municipiul Bacău, în interiorul căreia s-ar fi înregistrat scurgeri de gaze.
Au fost mobilizate de urgență mai multe forțe și mijloace de salvare, inclusiv un echipaj CBRN.
La sosirea echipajelor, turiștii cazați în unitatea respectivă acuzau iritații la nivelul căilor respiratorii, după cum a declarat purtătorul de cuvânt ISU Bacău, Ema Tereș:
Ema Tereș: În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că în unitatea turistică erau cazate 32 de persoane, respectiv opt adulți și 24 de minori, care s-au autoevacuat. Până la sosirea forțelor de intervenție, acestea acuzau iritații la nivelul căilor respiratorii și tuse, fiind monitorizate de echipajele medicale prezente la fața locului. Nu s-a impus transportul către unitatea spitalicească. În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, nu au fost înregistrate concentrații de substanțe periculoase. Concomitent cu efectuarea măsurătorilor și evaluarea medicală, s-a acționat pentru direcționarea persoanelor cazate către alte două unități. Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care vor stabili împrejurările care au condus la producerea evenimentului.
(Radio Iași/Gabriel Pop/FOTO radioiasi.ro)