Vrancea: Bărbat amendat după ce a dat foc vegetaţiei uscate şi a provocat un incendiu, la Dumitreşti
Publicat de Andreea Drilea, 1 noiembrie 2023, 10:47
Un bărbat a fost amendat cu 2.500 de lei după ce a dat foc unui teren cu vegetaţie uscată fără luarea măsurilor de siguranţă şi a provocat un incendiu, la Dumitreşti, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
‘O persoană a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor in comuna Dumitreşti în cursul zilei de marţi, 31 octombrie. În faţa inspectorilor de prevenire din cadrul ISU Vrancea, bărbatul a recunoscut că a executat lucrări de ardere a unei suprafeţe de teren acoperite cu vegetaţie uscată fără luarea măsurilor de siguranţă şi în condiţii de vânt, ceea ce a condus la propagarea la terenul învecinat’, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.
Potrivit sursei citate, pentru localizarea şi lichidarea incendiului, au acţionat pompierii militari din cadrul ISU Vrancea, în cooperare cu reprezentaţii SVSU Dumitreşti.
În urma evenimentului a ars vegetaţie uscată şi mărăciniş pe o suprafaţă de circa 600 metri pătraţi şi s-a deteriorat un gard pe o lungime de aproximativ 50 de metri liniari.
În cursul acestui an, alte două persoane din localităţile Focşani şi Slobozia Bradului au fost sancţionate contravenţional pentru fapte similare.
Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă