A fost inaugurat primul traseu amenajat de promenadă prin pădure în județul Iași

Publicat de gabrielarotaru, 13 noiembrie 2023, 10:57
A fost inaugurat primul traseu amenajat de promenadă prin pădure în județul Iași.
Acesta are o lungime de 7 km, parcurge situl Natura 2.000 și străbate pădurile Floreanu, Frumușica și Ciurea.
Inițiatoarea proiectului, Ana-Maria Dăscălița, a declarat că punctul de plecare este în apropierea localității Podu Iloaiei, traseul fiind de dificultate medie.
Ana-Maria Dăscălița: Traseul tematic „Darurile pădurii„ a fost inaugurat în comuna Mădârjac, județul Iași. Este un traseu la care putem ajunge cu mașina prin localitatea Podu Iloaie, chiar până la intrarea în pădure, unde se află o zonă amenajată pentru autoturisme. Traseul are 7 km și este de dificultate medie, ceea ce presupune că sunt zone de urcat, însă este potrivit atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Durează aproximativ două ore și jumătate. De asemenea, traseul este deschis pe toată durata anului. El poate fi utilizat și în sezonul rece, însă menționăm că nu este un traseu destinat bicicletelor, săniilor sau altor vehicule. Acest proiect a fost realizat împreună cu Cercetașii României, Centrul Local „Sfântul Dumitru„ Valea Lupului, cu Agenția Națională pentru arii Naturale Protejate, Primăria Comuna Mădârjac și un finanțator privat.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)