(AUDIO) Iași: Lucrările la infrastructura de apă și canalizare din zona pasajului Socola – Bucium, efectuate doar pe timpul nopții
Publicat de Andreea Drilea, 14 noiembrie 2023, 14:04 / actualizat: 14 noiembrie 2023, 15:48
Lucrările la infrastructura de apă și canalizare din zona pasajului Socola – Bucium din municipiul Iaşi vor fi efectuate doar pe timpul nopții, au decis reprezentanții autorităților locale și ai societății ApaVital.
Măsura vine după ce, ieri, cetățenii care locuiau în zonele limitrofe Iașului au stat în trafic și peste două ore pentru a traversa pasajul.
Primarul Mihai Chirica a precizat că lucrările sunt de anvergură, astfel că, în perioada următoare, pe lângă introducerea în subteran a anumitor rețele de utilități, vor fi deviate rețelele de apă și canalizare și, ulterior, se va trece la modernizarea pasajului Socola – Bucium și a Bulevardului Poitiers:
Mihai Chirica: Împreună cu directorul de la ApaVital am decis ca lucrările să se întâmple doar pe perioada nopții. Așa am dislocat polițiștii locali din alte intersecții și i-am transferat spre zona Bucium și toate intersecțiile din amonte și naval de acest punct fierbinte, să spunem, al orașului. Este foarte clar că prezența unui număr foarte mare de vehicule a dus și la întârzieri în transportul public. E o situație care ne va pune în gardă și cu celelalte lucrări pe care avem de gând să le facem. Eu cred că trebuie să le începem toate odată, sigur, cu măsură și într-o situație pe care trebuie să o înțeleagă și cetățenii de acolo, pentru că și pasajul, și modernizarea șoselei Bucium, și modernizarea Poitiers și introducerea rețelelor noi în subteran și electrice și de apă, canalizare și, ați văzut, și cele de gaz pe bulevardul Poitiers trebuie făcute odată pentru totdeauna.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)