Costel Alexe, reclamat de Agenția Națională de Integritate la parchet pentru fals în declarații, în perioada când era ministru al Mediului
Publicat de Lucian Bălănuţă, 17 noiembrie 2023, 13:08 / actualizat: 17 noiembrie 2023, 17:08
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General cu privire la posibila săvârşire de către preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a infracţiunii de fals în declaraţii.
El nu ar fi trecut în declaraţia de avere din 2020, când era ministru al mediului, un împrumut în valoare de peste 100.000 de lei, reprezentând creditarea unei firme în cadrul căreia soţia sa deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator.
De partea cealaltă, Costel Alexe a afirmat că în urma informațiilor rezultate din activitatea de evaluare făcută de ANI, s-a constatat că nu există aspecte ce ar fi lezat integritatea în exercitarea funcției sale de demnitate publică.
El afirmă că ANI a sesizat, contrar evaluării realizat, că ar fi indicii pentru un presupus fals în declarații, fără să i se fi solicitat un punct de vedere.
Costel Alexe a subliniat că rămâne transparent și deschis în relația cu autoritățile.
(Radio Iași/ FOTO Radio Iași)