(AUDIO) Protest la Direcția Județeană de Statistică Iași
Publicat de Andreea Drilea, 7 decembrie 2023, 18:44
Angajații Direcției Județene de Statistică Iași au protestat astăzi, timp de jumătate de oră, în fața instituției, solicitând măriri salariale.
Aceștia afirmă că în ultimii 7 ani nu au primit decât o singură majorare, de 7 lei.
Carmen Negureanu, inspector de specialitate în cadrul Direcției, a declarat că următorul pas pentru a semnala nivelul scăzut de salarizare este acela de a nu mai înainta date statistice forurilor europene.
Potrivit acesteia, în ultimul act normativ adoptat de Guvern, sunt prevăzute măriri salariale pentru angajații de la Casele Județene de Asigurări de Sănătate, Direcțiile de Sănătate Publică, Casele Județene de Pensii și alte categorii de angajați, însă nu și pentru cei din Direcțiile de Statistică:
Carmen Negureanu: Am sperat ani de zile, nu s-a întâmplat absolut nimic. La noi, dacă nu ameninți și nu bați cu pumnul în masă, nu rezolvi nimic. Cadrele medicale amenință că nu intră în spital, profesorii nu intră la ora, ANAF-ul a închis ghișeele. Singura noastră posibilitate de a fi luați în seamă este să oprim furnizarea de date. Atunci vom vedea ce vor face guvernanții. Pot să spun că după 40 de ani de muncă, salariul meu net este de 4.300.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)