Condițiile și criteriile de admitere la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
Publicat de gabrielarotaru, 10 ianuarie 2024, 10:46
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a stabilit condițiile, criteriile și calendarul Admiterii pentru anul universitar 2024 – 2025, metodologia specifică fiind aprobată în ultima ședință a Senatului instituției de învățământ superior.
Admiterea candidaților la USV Iași, în acest an, se va realiza pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba şi literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50 %). Numărul total de locuri solicitate Ministerului Educației de către USV Iași este de peste 1000, dintre care 768 locuri sunt propuse a fi cu finanțare de la bugetul de stat.
Conform calendarului, în perioada 08 – 19 iulie 2024, se va desfășura înscrierea candidaților pentru Admiterea din prima sesiune, la domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie și Medicină veterinară. Doar în eventualitatea neocupării locurilor planificate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie 2024.
În perioada 29 aprilie – 18 iulie 2024, va fi deschisă platforma de preînscriere online, pentru toate programele de studii, din cadrul USV Iași, iar cei care doresc se vor putea preînscrie folosind această platformă: http://admitere.uaiasi.ro
Toate taxele aferente admiterii au rămas neschimbate pentru acest an, 150 lei taxa de înscriere, respectiv 100 lei taxa de înmatriculare.
„Înscrierea candidaților se va face și prin facilități on line, dar și la sediile facultăților. Tot în perioada 8 – 19 iulie 2024, se va desfășura înscrierea pentru Învățământul la Distanță (ID), la domeniile Agronomie, Inginerie și Management în Agricultură și Dezvoltare Rurală, Horticultură și Zootehnie”, a declarat prof. univ. dr. Costel SAMUIL, prorector cu activitatea didactică.
USV Iași va organiza concursul de admitere la studii universitare de masterat, în perioada 20 iunie – 11 iulie 2024, specializările oferite de Facultățile de Agricultură, Horticultură și Ingineria Resurselor Animale și Alimentare aflându-se la mare căutare în rândul absolvenților. (Comunicat Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași)