Dirijorul Tiberiu Soare, decorat de Casa Regală a României
Publicat de Iuliana Bubuianu, 24 martie 2015, 16:05
Tiberiu Soare, unul dintre cei mai importanţi muzicieni români ai momentului, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio va fi decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, distincţie acordată de Casa Regală a României.
Principesa Moştenitoare Margareta va înmâna decoraţia artistului român, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai, miercuri, 25 martie, într-o ceremonie ce va avea loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş, începând cu ora 17:30.
Alături de Tiberiu Soare vor mai fi decorate alte personalităţi marcante ale vieţii publice şi o serie de instituţii culturale şi de învăţământ din România şi din Republica Moldova. Pe lista celor decoraţi se regăsesc: Mugur Isărescu, Emil Hurezeanu, Valeria Seciu, Filarmonica George Enescu – Bucureşti, Filarmonica Moldova – Iaşi, Filarmonica de Stat Transilvania – Cluj-Napoca, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Vasile Alecsandri – Iaşi, Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca etc.
Ceremonia de la Castelul Peleş se înscrie în seria de evenimente găzduite de elegantul edificiu în zilele de 24 şi 25 martie 2015, cu ocazia aniversării zilei de naştere a Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta.
Tiberiu Soare îşi desfăşoară activitatea de dirijor din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate. În perioada 2012-2015, activitatea lui Tiberiu Soare a fost legată în bună măsură de poziţia de dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, el înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestra, alături de celebra soprană Angela Gheorghiu.
Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Royal Philharmonic Orchestra. Tiberiu Soare a dirijat în toamna anului 2013 trei concerte în străinătate, alături de soprana Angela Gheorghiu: Praga (Sala Smetana), München (Filarmonica) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). La finalul lunii iulie 2014, a fost, de asemenea, aplaudat în Germania, unde a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă al cărei principal invitat a fost Angela Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Regensburg (Bavaria, Germania), în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel). În noiembrie 2014, a dirijat trei concerte, alături de Angela Gheorghiu, în legendare săli de concert din Europa: Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam. În seara de 31 decembrie s-a aflat din nou la pupitrul unei orchestre europene – Orchestra Simfonică Saarbrücken, într-un nou concert de gală alături de cunoscuta soprană Angela Gheorghiu la Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.