Vrancea: Pesta porcină africană confirmată la un mistreţ de pe un fond de vânătoare de la Lepşa
Publicat de gabrielarotaru, 31 ianuarie 2024, 18:26
Un nou caz de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat la Lepşa, în comuna Tulnici, la un mistreţ împuşcat pe un fond de vânătoare, fiind dispuse măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii virusului, a informat, miercuri, Prefectura Vrancea.
Cazul de la Lepşa vine după ce, săptămâna trecută, a fost confirmat un focar de PPA la exploataţia de la Goleşti, cea mai mare din judeţ şi una dintre cele mai mari din ţară, unde s-a decis eutanasierea a peste 20.000 de porci. Exploataţia respectivă a mai fost afectată de PPA şi în urmă cu circa doi ani, când au fost sacrificate circa 30.000 de animale.
‘Miercuri, 31 ianuarie, a avut loc şedinţa Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) ca urmare a confirmării unui caz de PPA, la un porc mistreţ din fondul de vânătoare FV nr. 20, de pe raza localităţii Lepşa, judeţul Vrancea. S-a adoptat planul de măsuri care cuprinde activităţi ce urmează a fi întreprinse pentru evitarea răspândirii virusului, atât în zona infectată, respectiv teritoriul pe o rază de 8 kilometri în jurul focarului, care cuprinde localităţile Tulnici, Coza, Negrileşti, Bârseşti, Bordeşti, Spineşti, Păuleşti, Hăulişca, Lepşa, Soveja, Rucăreni, cât şi în zona tampon, un teritoriu pe o rază de 5 kilometri în jurul zonei infectate, ce cuprinde localităţile Rotileştii Mari, Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Vizantea Răzăşească, Piscul Radului, Viişoara, Topeşti, Poiana, Vrâncioaia, Muncei, Plostina, Greşu’, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Vrancea.
Potrivit Instituţiei Prefectului, o serie de măsuri au fost stabilite şi în exploataţiile de porci din zona afectată, fiind dispusă şi vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire.
Prefectul judeţului, Nicuşor Halici, a făcut apel către vrâncenii din zona afectată, pentru a ţine porcii domestici din zonele infectate în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolaţi de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploataţie.
Ancheta epidemiologică este în plină desfăşurare. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)