Galaţi: Incendiu într-un bloc din municipiu; toţi locatarii evacuaţi din locuinţe
Publicat de Andreea Drilea, 13 februarie 2024, 09:05 / actualizat: 13 februarie 2024, 11:46
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, într-un apartament aflat la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Galaţi. Fumul dens a inundat întreg imobilul, motiv pentru care pompierii au evacuat locatarii aflaţi la etajele superioare, iar cei de la etajele inferioare au ieşit singuri din apartamente şi au aşteptat în faţa blocului până la finalizarea intervenţiei pompierilor.
‘Incendiul s-a produs într-un apartament aflat la etajul 2 al unui bloc din strada Traian Vuia din municipiul Galaţi. La faşa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, autospeciala de salvare la înălţime de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi şi un echipaj SMURD. Nu există victime. Au ars bunuri dintr-un apartament. S-au autoevacuat 15 persoane’, informează ISU Galaţi.
Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la o priză defectă, care s-a supraîncălzit.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)