Hidrologii au anunțat că, există risc de inundații pe râul Prut, sector amonte de acumularea Stânca – Costești
Publicat de Andreea Drilea, 14 februarie 2024, 15:25
Hidrologii au anunțat că, există risc de inundații pe râul Prut, sector amonte de acumularea Stânca – Costești și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12.00.
Fenomenele prognozate sunt „creșteri de debite și niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE”.
În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.
Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.
Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
▪ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
▪ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro (https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Radio Iași/Gina Poenaru/FOTO https://www.hidro.ro/