IASI: Doar 46,74 la sută dintre absolvenții de liceu au promovat la simularea examenului de Bacalaureat
Publicat de gabrielarotaru, 18 martie 2024, 19:05
Doar 46,74 la sută din absolvenții de liceu din județul Iași care s-au prezentat la simularea examenului de Bacalaureat din acest an au promovat, reușind să obțină media 6.
La simularea similară din martie anul trecut procentul de promovabilitate a fost de 63,6 la sută. Pe de altă parte, prezența la examen a fost bună, apropiindu-se de 85 de procente.
În urma centralizării rezultatelor, în județul Iași sunt 66 de note de 10.
Rezultate nesatisfăcătoare au fost înregistrate la Biologie, unde 95,5 la sută dintre candidați nu au luat notă de trecere.
O promovabilitate bună a fost la disciplinele istorie, chimie, geografie, logică și sociologie unde procentele au depășit 70 la sută.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, Luciana Antoci, a declarat că, astăzi, s-a luat decizia ca în zilele de 17,18 și 19 aprilie să se desfășoare o nouă simulare, atît pentru examenul de Bacalaureat cât și pentru cel de Evaluare Națională la clasa a 8-a.
Luciana Antoci: Aceasta a fost prima simulare organizată în acest an școlar. E vorba despre simularea națională. De regulă, era al doilea jalon de evaluare după simularea județeană, însă decalarea calendarului de către Ministerul Educației a făcut ca această evaluare să se petreacă, în medie, cam cu o lună înaintea calendarului clasic. Și asta, sigur că a dat puțin peste cap procesul de pregătire al elevilor și nu și-au atins ținta de pregătire în așa fel încât să obțină rezultate mai bune. Pe de altă parte, vocile colegilor din sistem, care predau discipline de specialitate, spun că nivelul de dificultate al subiectelor a fost mai ridicat decât în anii trecuți. Luăm, de asemenea, în calcul ca să oferim la nivel județean organizarea unei simulări, de data aceasta în școlile din județul Iași, pe 17, 18 și 19 aprilie. Cu alte cuvinte, simulare și pentru Evaluarea Națională, și pentru Bacalaureat, în așa fel încât să-i motivăm pe elevi să-și valorifice timpul pe care îl au până atunci pentru încă un salt din perspectiva învățării și, cu siguranță, rezultatele atunci vor fi mai bune.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)