#StareaEducației: (INTERVIU) MOOZ și Les APOS, cele două trupe de teatru în limba franceză de la Colegiul Mihai Eminescu din Iași, mereu pe podium la competițiile naționale și internaționale

Publicat de Andreea Drilea, 22 martie 2024, 18:07

La Iași, a avut loc, săptămâna aceasta,  a 17-a ediție a Festivalului concurs de teatru școlar ”Hai la teatru”, eveniment care se desfășoară anual la Teatrul ”Luceafărul”. Participanți cu tradiție la acest concurs, dedicat elevilor pasionați de arta dramatică, sunt membrii trupelor de teatru în limba franceză de la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Iași.

De mai bine de 30 de ani se face teatru în limba franceză la Colegiul ”Mihai Eminescu”, iar performanțele celor două trupe, ”MOOZ” și ””Les APOS” nu încetează să apară. Lunile februarie, martie și aprilie înseamnă competiție pentru actorii instituției de învățământ și asta pentru că, an de an, participă la diferite festivaluri internaționale sau concursuri naționale de artă dramatică, de la care se întorc mereu cu premii. Ultimele distincții obținute au fost în luna februarie a acestui an, la Festivalul Internațional de Teatru Școlar Francofon de la Sorrento, Italia, unde au concurat alături de vorbitori nativi de limba franceză.

Reprezentanți ai celor două trupe de teatru în limba franceză de la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Iași, Daniela Tripaduș, Maria Botezatu și Tommaso Bongiorno, însoțiți de doamna profesoară Mira Cucinschi, coordonatoarea și sufletul ”MOOZ” și ”Les APOS” au fost invitații colegei noastre, Andreea Daraban.

Andreea Daraban: Doamna profesoară Mira Cucinschi, cum a fost anul acesta la Festivalul de la Sorrento? Ce premii ați obținut și cu ce piese v-ați prezentat în concurs?

Mira Cucinschi: Piesele pe care le-am prezentat la Sorrento le pregătim din septembrie, după ce facem preselecțiile pentru noii membri. Anul acesta avem două piese. Cea de la ”Les APOS” se numește “Băiatul care voia să fie Marry Poppins”. Este o dramatizare a romanului ”Un fiu”,  al lui Alejandro Palomas, iar la trupa “MOOZ” avem un spectacol, în limba română cred că a fost tradus ”Zi după zi”,  este tot o dramatizare după un roman.  Spectacolul se numește “A comme aujourd’hui”.  La Sorrento am obținut premii, obținem în fiecare an. Sinceră să fiu, mai mult decât premiile contează foarte mult călătoria, prieteniile pe care le leagă copiii, emoțiile pe care le au pe scenă. De fiecare dată, sunt alte emoții, este altă scenă, se adaptează la alte condiții.

Andreea Daraban: Cum a fost experiența voastră, a actorilor la Festivalul de la Sorrento. Ce v-a plăcut cel mai mult?

Tommaso Bongiorno: A fost foarte interesant.  În fiecare an  la Sorrento este foarte diferit și cred că ceea ce ne  leagă pînă la urmă cel mai mult este motivul „autocarul”, faptul că mergem cu autocarul, facem vreo 20 și ceva de ore.

Andreea Daraban: …și atmosfera din autocar este cea mai faină….

Tommaso Bongiorno: Este fenomenală! N-aveți idee cât de distractiv poate să fie…(râde)

Andreea Daraban: Pot să-mi imaginez …

Tommaso Bongiorno: Trebuie să ne obișnuim primele ore cu somnul, cu locurile, dar într-adevăr este atât de frumos și să leagă niște prietenii absolut excepționale. Călătoria cu autocarul și cât stăm la hotel în Sorrento și vedem toate piesele alea de-a lungul zilelor, piese foarte frumoase, de altfel, apoi ne întoarcem seara la hotel și stăm toți la o glumă, ne simțim bine. E ca o vacanță pentru noi, dar într-adevăr muncim pentru premiile pe care le-am primit.

Andreea Daraban: Cum a fost pentru tine? Este a câta participare? 

Daniela Tripaduș: Am intrat în trupă de doi  ani, dar am plecat în Sorrento în ultimii trei ani cu colegii mei. Este o experiență unică și foarte frumoasă pentru că mai ales dacă ești pasionat de teatru și ești interesat să vezi mai multe piese și mai mulți oameni din mai multe țări, este o experiență extrem de importantă și care te inspiră și te face să vrei să vezi mai mult și să faci mai mult teatru. Și e foarte important să vezi alți oameni din alte țări, pentru că și asta îți deschide orizonturile și te face să te gândești ce ai putea face și tu mai bine.

Andreea Daraban: Ce vi se pare cel mai dificil pe scenă? 

Maria Botezatu: Pentru mine aș putea spune că este preocuparea de a vorbi clar, pentru că am tendința de a pronunța l ca r sau invers și îmi tot stă în spatele minții faptul acesta: vorbește clar, pronunță cum trebuie!

Andreea Daraban:  Dicția este foarte importantă în arta dramatică și cu atât mai importantă atunci când joci în limba franceză.

Daniela Tripaduș:  Și volumul la fel….

Andreea Daraban:  … și  volumul trebuie să fie puternic, astfel încât să te faci auzit de către spectatori. Ce te-a determinat pe tine să intri în trupa de teatru? Ești în MOOZ. Spuneți-mi care sunt diferențele dintre cele două trupe?

Maria Botezatu: În ”Les APOS” sunt mult mai mulți oameni și ca să intri în “MOOZ” trebuie să fi făcut parte din ”Les APOS”.

Andreea Daraban: Am înțeles. Deci ”Les APOS” este pentru debutanți și  „MOOZ” este pentru cei care deja au acumulat experiență.

Mira Cucinschii:  Eu aș face o precizare, pentru că întotdeauna există această ușoară concurență între cele două trupe. Înainte vreme nu era neapărat obligatorie trecerea prin trupa ”Les APOS”. În ultimul timp, pentru că învață aici niște lucruri, sunt mult mai pregătiți decât cineva care ar veni de exemplu din exterior și să dea direct preselecția pentru MOOZ. Adică cei din „Les APOS” știu deja cam ce ne-am dori noi, adică au un avantaj mult mai mare. Evident, dacă ar veni cineva super talentat, care ar fi foarte motivat, ar putea intra și fără să fi trecut prin trupa “Les APOS”. De asemenea, asta nu înseamnă că dacă ei sunt în „Les APOS” sunt debutanți. Sigur că acolo se formează debutanții, dar sunt copii extraordinar de buni care rămân în „Les APOS” pentru că așa doresc ei. Avem aici un exemplu.

Tommaso Bongiorno:  Da, a fost o dorință foarte mare de a intra anul acesta în „MOOZ”. Numai că Mira are un obicei foarte sănătos și are niște legături foarte bune cu cei din MOOZ și Les APOS. În general, ia mereu persoane pe care se poate baza 100% și în care are încredere.

Andreea Daraban:  Și nu s-ar fi bazat pe tine?

Tommaso Bongiorno: Nu se pune problema. Pur și simplu, fiind un an un pic mai greu din punct de vedere al școlii pentru mine și având și alte activități extracuriculare, am zis că ar fi mai bine să ia pe altcineva în locul meu, o persoană care ar fi dispusă 100% din timp să fie acolo și pe care s-ar fi putut  baza oricând.

Andreea Daraban:  Cum se face selecția pentru a intra în cele două trupe? Cum a fost pentru voi?

Daniela Tripaduș: Dacă vrei să mergi la preselecții, vorbești cu Mira și îți dă un text din fostele piese pe care trebuie să-l interpretezi. Mergi la preselecție și după aceea este o alegere atât a trupei cât și a Mirei. Bine, Mira ia decizia finală, dar vorbim cu toții, vorbim cine ar putea intra, cine nu.

Andreea Daraban:  Atât elevii cât și profesorul coordonator fac selecția noilor membri? 

Mira Cucinschi: De fapt suntem doi profesori coordonatori. Cel puțin pentru trupa ”Les APOS” am un ajutor foarte important și foarte drag. Este o fostă elevă care a jucat, a fost membră “MOOZ”. Este vorba despre  Emilia Burnusuz, colega și prietena mea, care ne ajută foarte, foarte mult și la selecții, și la regie și….

Andreea Daraban: … în tot ceea ce înseamnă spectacolul final. Ce contează cel mai mult în alegerea noilor membri? Contează calitatea limbii vorbite, contează interpretarea? 

Maria Botezatu: Eu sunt de părere că provocarea constă în a interpreta textul dat, într-o manieră diferită față de cum a fost gândit de Mira.  Și e un moment în care poți să-ți explorezi cu adevărat latura creativă, asta e cel mai frumos.

Tommaso Bongiorno: Sincer, o altă chestie foarte frumoasă  e ceea ce  se întâmplă la preselcții.  De obicei, când sunt preselecțiile pentru ceva, există juriul, sunt anumite persoane, candidatul intră în scenă,  dar nu este nimeni în sală. La noi, aproape de fiecare dată, sală este plină și de ceilalți concurenți. E foarte interesantă acea emoție, de a sta acolo în față. Știi că toate persoanele  concurează cu tine pentru acel loc. Și legat de calități,  au fost persoane care au interpretat două personaje într-un singur personaj și genul ăsta de chestii,  foarte mici, fac într-adevăr diferența în interpretare și în modul în care a fost gândit textul.

Andreea Daraban: Ce te-a determinat pe tine să intri în trupa ”Les APOS”? Pasiunea pentru limba franceză, pasiunea pentru arta dramatică, îți plăcea teatrul înainte?

Tommaso Bongiorno: A fost o întâmplare. Eu în clasa a 9-a am intrat în clasa Mirei, la filologie franceză. Era  pandemie, Mira ne-a încurajat să mergem la teatru. Eu nu aveam neapărat o dorință aparte. Totuși, am stat un pic să mă gândesc și am zis că hai să încerc  pentru că nu am nimic de pierdut. Acum nu regret absolut deloc. De-a lungul timpului, mi-am dat seama de ce îmi place să fac chestia asta. Îmi place, într-o anumită măsură, pentru că este o emoție aparte când stai pe scenă, atunci când vine lumina în față și nu vezi deloc persoanele care se uită la tine sau fix atunci când începi să tremuri când intră pe scena. Totuși, e o emoție constructivă de fiecare dată și după ce spui primul cuvânt, dispar toate.

Andreea Daraban: Cum se desfășoară repetițiile? Înțeleg că totul se desfășoară după orele de curs. Voi cum vă împăcați, cu repetiții, cu școala?

Daniela Tripaduș: Repetițiile pentru ambele trupe sunt în fiecare marți. Vorbesc despre „Les APOS”. Faptul că suntem 30 de oameni este dificil pentru Mira și Emi (n.r. Emilia Burnusuz) să îi coordoneze pe toți și să vorbească cu toți și să repete fiecare rol. Este un haos timp de câteva săptămâni, până să plecăm în Italia. Dar este frumos în același timp. Se creează prietenii, petreci timp frumos cu oameni care vor să facă același lucru pe care îl faci și tu.

Mira Cucinschi: Avem foarte multă încredere în copii. Noi lucrăm foarte mult, eu cu Emi. Lucrăm foarte mult după repetiții. Discutăm, ne facem un plan. La repetiții, de multe ori se schimbă complet planul, pentru că ori ne vine o idee, ori vine un copil cu o idee. Este vorba și de decor. Noi, cu niște mijloace foarte reduse, foarte imaginative, reușim să facem ceea ce am putea să facem cu bani mai mulți.  Dacă am avea posibilități, am putea face mult mai multe. Anul acesta, de exemplu, principalul element de decor  a fost o cutie de carton pe care o întoarcem în toate părțile și facem o mulțime de scamatorii, să zicem așa, cu ea.

Andreea Daraban: Așadar, elementele de recuzită sunt puține și folosite intens de fiecare dată, pentru că și efortul pentru a face un spectacol cu foarte multă recuzită este unul pe măsură. Și pentru că tot am ajuns la acest aspect, cine susține toată activitatea aceasta teatrală de la Colegiul ”Mihai Eminescu”?

Mira Cucinschi: Noi o facem absolut benevol. În ceea ce privește restul, adică deplasările, recuzita, este susținut de părinții copiilor. Părinți extraordinari care își susțin copiii, au înțeles pasiunea lor, au înțeles cât de mult îi ajută pe copii această activitate, cât de mult evoluează uman. Este foarte important.

Andreea Daraban: Doamna profesoară Mira Cucinschi, de unde atâta energie? Înțeleg că repetițiile nu au limită de timp. Spuneau fetele că sunt trei ore, dar de fapt se pot întinde pe parcursul mai multor ore, depinde de nevoi.

Mira Cucinschi: Energia, nu știu, vine de undeva din eter, de la cafea, poate…(râde)

Andreea Daraban: … din pasiunea dumneavoastră pentru teatru, bănuiesc…

Mira Cucinschi:  Da,  dar cred că în primul și în primul rând de la ei, de la copii. Pentru că ceea ce trimit ei către mine, în mine se înmulțește. Și aș sfătui pe toată lumea să aibă încredere în copii și în energia lor. Cred că asta dă speranța către un viitor frumos.

Andreea Daraban: E recunoscut la nivel național faptul că la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Iași există o adevărată școală de teatru. Mulți absolvenți s-au îndreptat spre actorie și au și rezultate frumoase.

Mira Cucinschi: Da, suntem foarte mândri. Mălina Lazăr de exemplu, este copilul meu de suflet. Bine este cel mai clar exemplu. Au mai fost și alți copii care au făcut teatru, dar la ea mă refer pentru că este chiar actriță la Teatru Național din Iași, iar în prezent este nominalizată  la premiile UNITER. Dar sunt copii care au mers în meserii pentru care cumva teatrul i-a pregătit, cum  ar fi  comunicarea, jurnalismul, oricum îi ajută foarte mult ceea ce facem noi la teatru oriunde ar merge.

Andreea Daraban: Cum alegeți piesele pe care le jucați an de an, ce  vă influențează?

Mira Cucinschi: Da, asta este cel mai mare “challenge”. Foarte mult timp am avut niște autori preferați. Mult timp am jucat Matei Vișniec, pentru că este foarte profund și are foarte multe deschideri. Iar pentru ”Les APOS”, tocmai pentru că sunt atât de serioase piesele de la trupa mare, de la “MOOZ”,  pentru ”Les Apos” am căutat texte poetice, texte în care personajul să fie de obicei un copil, povești, lucruri cu care să ne jucăm și care să ne și permită să împărțim rolul la 29 de copii, anul acesta.

Andreea Daraban: Cele două piese premiate la Festivalul de la Sorrento pot fi din nou vizionate în festivalul din aprilie,  Festivalul de Teatru ”Sub Castani”, eveniment de tradiție al Colegiului ”Mihai Eminescu” din Iași. Un festival care adună trupe de teatru ce joacă în limbi străine.

Mira Cucinschi: Da, asta este specificitatea acestui festival și unicitatea lui în România. Este un festival-concurs. Premiile se dau pentru spectacolele jucate în limba franceză, engleză și germană, pentru că acestea au fost la bază limbile care se predau în liceul nostru, dar pot participa trupe cu spectacole în orice limbă străină.

Andreea Daraban: Câte trupe de teatru participă an de an?

Mira Cucinschi: Anul acesta sunt 17 trupe din toată țara, dintre care trei sunt din Republica Moldova, respctiv din Chișinău, Cahul și Căușeni.

Andreea Daraban: În final, doamnă profesoară Mira Cucinschi aș vrea să ne faceți o pledoarie pentru educația teatrală și pentru importanța cursurilor de artă dramatică în școli. Sunt necesare? Ar fi frumos să fie în toate școlile astfel de trupe, profesori care să se preocupe de artă dramatică?

Mira Cucinschi: Da, mi-aș dori foarte mult să existe în toate școlile din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru dezvoltarea copiilor, pentru creativitatea lor, pentru a-i atrage spre lucruri mult mai profunde decât ceea ce fac ei zi de zi.  Noi îi condamnăm foarte mult că stau pe telefon, că stau pe ecrane. Asta este, este lumea în care trăim….

Andreea Daraban: Trebuie să le oferim și alte opțiuni…

Mira Cucinschi: Asta zic. Dacă le oferi alte opțiuni, acești copii le acceptă cu bucurie. Și da, poate că ar fi bine să fie cursuri de artă dramatică. Eu profit, pentru că prin aceasta îi atrag și către limba franceză. Noi ceea ce facem, după cum am spus și repet, este benevol, este din timpul nostru liber. A fost o propunere, la un moment dat, să fie incluse cursuri de artă dramatică în programul școlar, să existe o disciplină opțională. Dacă asta s-ar realiza,  ar fi minunat.

Varianta audio a interviului:

2000  este anul care a marcat începutul trupei MOOZ, trupa de teatru francofon care îşi propune să viseze în franceza mai întâi pe scena Colegiului Mihai Eminescu din Iași,  iar mai apoi să poarte visul către alte orașe ale României şi alte ţări ale Europei. Numele trupei MOOZ provinde de la ZOOM scris invers sau de la muzele artelor sau de la fosta stradă a Muzelor (actuala Bălcescu).

În anul 2008, ca urmare a interesului crescând al elevilor pentru această activitate, a apărut un club de teatru, care s-a transformat imediat în trupa LES APOS’, mult mai numeroasă decât trupa MOOZ şi care şi-a propus să devină un spațiu de dezvoltare şi comunicare, o creație colectivă de spectacole în care corpul vorbeşte la fel de mult ca glasul, dansul înlocuieşte deseori interpretarea clasică, iar sfârşitul marchează o îndoială mai mult decât o certitudine.

Textele care sunt la originea spectacolelor celor două trupe francofone de la Colegiul Mihai Eminescu din Iași acoperă o arie largă: de la autori francezi, precum Eric Emmanuel Schmidt, Raymond Queneau, Xavier Durringer, dramaturgi români de expresie franceză  ca Matei Vișniec sau Eugen Ionescu,  la dramatizări de romane precum “Să nu ucizi o pasare cântătoare” de Harper Lee, „Momo” de Michael Ende, „O întâmplare ciudată cu un câine de la miezul nopții” de Mark Haddon, „Prinț şi cerșetor” de Mark Twain, „Micul Prinţ” al lui Antoine de Saint Exupéry, „Un fiu” de Alejandro Palomas, „Zi după zi” de David Levithan sau adaptări după filme precum „Cercul poeților dispăruți”,  „Extrem de tare şi incredibil de aproape” sau „Jeux d’enfants”.