Majorarea preţurilor la iepuraşii şi ouăle de ciocolată este abia la început, pe fondul creşterii cotaţiilor la cacao
Publicat de Andreea Drilea, 25 martie 2024, 06:48
În condiţiile apropierii sărbătorilor de Paşte, cotaţiile mai ridicate la cacao majorează preţurile pentru iepuraşii şi ouăle de ciocolată, transmite Bloomberg.
Cotaţiile futures la cacao s-au dublat în mai puţin de trei luni, iar la Bursa de la New York cel mai tranzacţionat contract la cacao a depăşit săptămâna aceasta 8.900 de dolari tona, cel mai ridicat nivel atins vreodată. Arborii de cacao din vestul Africii, cea mai importantă regiune pentru culturile de cacao, au fost afectaţi de boli şi o serie de fenomene meteo extreme, ceea ce ar putea crea al treilea an de deficit de aprovizionare la nivel mondial. Fabricile de procesare suferă deja de pe urma opririi activităţii iar noile norme de mediu care planează asupra importatorilor europeni creează noi obstacole în aprovizionarea cu boabe de cacao.
Tendinţa de creştere a cotaţiilor la cacao accelerează tocmai înainte de Paşte, o importantă sărbătoare pentru consumul de ciocolată în ţări precum SUA, Brazilia şi Marea Britanie. Deşi producătorii de ciocolată cumpără boabele cu câteva luni în avans, scumpirile de la bursă încep să se resimtă şi unele tablete de ciocolată devin mai scumpe, mai mici sau sunt umplute cu alte arome pentru a atenua impactul.
‘Adevăratul cost al ciocolatei nu a fost mult timp văzut de consumatori. Preţurile persistent scăzute pentru producători şi schimbările climatice au dus la valorile record ale cotaţiilor futures la cacao. Este un şoc pentru unii dar era previzibil’, a apreciat Emily Stone, fondatorul distribuitorului de cacao Uncommon Cacao.
Consumatorii sunt afectaţi de creşterea preţurilor, majorarea inflaţiei după pandemiei reprezentând o lovitură pentru situaţia financiară a gospodăriilor.
‘Este într-adevăr scump’, a declarat consilierul şcolar Isabel Cristina Brandao când a ales trei mărci private de ouă de ciocolată de la un magazin de dulciuri din Sao Paulo. Ea şi-a amintit de căruciorul de cumpărături care era plin în urmă cu câţiva ani. ‘Acum plătim mai mult pentru mult mai puţin’, a adăugat Brandao.
În ultimul an, preţul mediu al ouălor de ciocolată în SUA a crescut cu 12%, arată datele companiei de cercetare NIQ. 44% din gospodării spun că acum achiziţionează mai puţină ciocolată sau dulciuri din cauza inflaţiei.
În Marea Britanie, preţurile la unele mărci celebre de ouă de ciocolată au urcat cu până la 50%, conform grupului consumatorilor ‘Which?’.
Aceste modificări includ doar o mică parte din cotaţiile ridicate la cacao deoarece ingredientul cheie folosit pentru dulciurile de Paşte a fost probabil cumpărat în trimestrul patru din 2023 sau mai devreme.
Costurile ridicate se vor resimţi şi la dulciurile produse pentru viitoarele sărbători, cum ar fi Halloween şi Crăciun, deoarece producătorii cumpără boabele de cacao la preţuri record.
Şi producătorul elveţian de ciocolată Lindt & Spruengli AG anunţa luna aceasta că va majora preţurile în 2024 şi în 2025, în urma majorării costurilor cu materiile prime.
Deşi este posibil ca unele companii să aibă stocuri ieftine pentru a acoperi producţia în următoarele şase luni, ele vor opta mai degrabă pentru majorări graduale de preţuri în loc să-i şocheze pe consumatori cu creşteră abrupte, a apreciat Judy Ganes, preşedintele J Ganes Consulting.
Şi alţi producători de ciocolată care au majorat preţurile nu exclud o continuare a tendinţei. Directorul financiar al Mondelez International, Luca Zaramella, indica în februarie că sunt posibile majorări, în timp ce şeful Hershey, Michele Buck, declara că firma îşi menţine ‘angajamentul de a stabili preţurile astfel încât să acopere inflaţia’. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro