Neamţ: Persoane evacuate de pompieri dintr-un bloc după ce o ţeavă de gaz dintr-un apartament a fost tăiată
Publicat de Andreea Drilea, 26 martie 2024, 15:21
Mai multe persoane au fost evacuate, marţi, de pompieri dintr-un bloc din municipiul Piatra-Neamţ, după ce o ţeavă de gaz metan dintr-un apartament a fost tăiată, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
‘Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că mirosul de gaz provine dintr-un apartament situat la al doilea etaj, deoarece pe timpul unor lucrări de reamenajare a fost tăiată ţeava de gaz. 15 persoane au fost evacuate din bloc. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire până la sosirea unei echipe de intervenţie de la Delgaz Grid pentru remedierea defecţiunii.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)