Suceava: Acoperişuri smulse de vântul puternic şi autoturisme avariate
Publicat de Andreea Drilea, 2 aprilie 2024, 15:41
Două autoturisme au fost avariate, marţi, după ce tabla de pe acoperişul unui bloc de locuinţe din Gura Humorului a fost smulsă de vânt, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, la faţa locului s-au deplasat pompierii din Gura Humorului.
‘Intervin pompierii militari, pentru asigurarea zonei şi pentru degajarea elementului de construcţie. În cădere, bucata de tablă, cu o dimensiune de aproximativ 30 de metri pătraţi, a avariat două autoturisme parcate’, informează reprezentanţii ISU, care arată că nu sunt persoane rănite.
Totodată, intervenţii au avut loc şi în municipiul Suceava pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase.
”Bucăţi de tablă desprinse şi în pericol de cădere, de pe acoperişurile unor blocuri de locuinţe de pe străzile Gavril Tudoraş, Areni şi Nicolae Bălcescu, au fost degajate sau fixate de către militari”, precizează sursa citată.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)