Iaşi: Peste 150 de angajaţi ai Complexului Muzeal Naţional ‘Moldova’ vor intra în grevă japoneză
Publicat de gabrielarotaru, 3 aprilie 2024, 16:50
Peste 150 de angajaţi în cadrul Complexului Muzeal Naţional ‘Moldova’ Iaşi vor declanşa, joi, o grevă japoneză, nemulţumiţi fiind de discriminările salariale.
Liderul sindicaliştilor din Complexul Muzeal Naţional ‘Moldova’ Iaşi, muzeograful Celia Iacob, a declarat, pentru Agerpres, că la protestul care va fi demarat începând de joi vor participa 152 de angajaţi ai instituţiei, 137 dintre aceştia fiind membri de sindicat.
‘Activitatea se va desfăşura în mod normal. Vom purta banderole şi vom posta nişte afişe cu revendicările noastre. Acesta este un semnal de alarmă pentru decidenţii, guvernanţii care au uitat de noi. Greva japoneză este un prim pas pentru următoarele proteste care vor avea loc în cursul lunii aprilie până pe 18 mai, când va fi organizat un protest în Piaţa Victoriei, la Bucureşti’, a afirmat Celia Iacob.
Potrivit sursei citate, greva japoneză se va desfăşura nu doar la Complexul Muzeal Naţional ‘Moldova’ Iaşi, ci în toate muzeele şi bibliotecile publice şi la toate punctele de lucru din cadrul şantierelor arheologice preventive organizate de instituţiile muzeale, prin purtarea unor banderole albe.
‘Am fost neglijaţi de guverne şi am rămas la un nivel de salarizare extrem de scăzut în comparaţie cu celelalte familii ocupaţionale, deşi la noi se face restaurarea obiectelor de tezaur, obiectelor de fond, avem 4-500.000 de vizitatori pe an, aducem venituri la bugetul de stat, organizăm ateliere educaţionale, ghidaje, facem săpături arheologice, descărcări de sarcină arheologică pentru orice clădire sau lucrare edilitară. Am rămas cu salariile mai mici decât, spre exemplu, o îngrijitoare la o creşă de copii. Discrepanţa aceasta este între un specialist cu studii superioare, masterat, doctorat, şi 25 de ani vechime, şi o îngrijitoare la o creşă de copii care are studii medii’, a explicat Celia Iacob.
Declaraţia survine în contextul în care pe data de 4 aprilie membrii Federaţiei Sindicale Culturmedia, afiliată Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, vor protesta faţă de politicile salariale discriminatorii şi faţă de neonorarea promisiunilor lansate în spaţiul public de reprezentanţii Guvernului.
Astfel, sindicaliştii de la Palatul Culturii din Iaşi se alătură angajaţilor din muzeele şi bibliotecile publice din România care declanşează joi seria de acţiuni de protest faţă de situaţia dramatică în care se află această categorie socio-profesională.
‘Federaţia Sindicală Culturmedia afiliată Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa atrage atenţia asupra degradării cronice a mediului profesional în care îşi desfăşoară activitatea salariaţii din muzeele şi bibliotecile publice din România, un sector profesional ignorat, uitat şi minimalizat de toate guvernările. Acţiunile guvernului de la sfârşitul anului 2023, culminând cu emiterea OUG 128/2023, au avut ca efect discriminarea făţişă a tuturor salariaţilor din sistemul public al muzeelor şi bibliotecilor din România, în ciuda complexităţii pregătirii personalului, performanţelor profesionale a acestuia, importanţei strategice şi utilităţii domeniului’, se menţionează într-un comunicat de presă.
Conform documentului, Federaţia Sindicală Culturmedia solicită măsuri de urgenţă pentru remedierea discriminării morale şi salariale generate de OUG 128/2023 şi egalizarea, de urgenţă, în plată a funcţiilor similare din sistemul muzeelor şi bibliotecilor publice; alocarea unui buget de 0.9 din PIB către sectorul cultural cu o justă repartizare către instituţiile muzeale şi biblioteci; remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituţiile culturale – egalizarea cu instituţiile de spectacol.
De asemenea, sindicaliştii mai solicită indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instituţiile de cultură, cu rata inflaţiei; plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activităţile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activităţi generatoare de venituri proprii) precum şi a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene.
Sindicaliştii mai cer plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzee şi biblioteci şi compensaţii financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend şi în timpul sărbătorilor legale; respectarea, consultarea şi implicarea partenerilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu,
Totodată, solicită contract colectiv de muncă unic, la nivel sectorial pentru instituţiile muzeale şi pentru biblioteci. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)